OFICIAL | CFR Cluj a realizat al doilea transfer al verii! Un fundaș de națională a aterizat în Gruia
Fundașul Andrei Radu a semnat cu CFR Cluj, conform site-ului oficial al clubului. Transferul s-a realizat chiar în ziua în care Radu a împlinit 22 de ani. Dorit și de Dinamo, fostul căpitan reprezentativei U21 a ales să se alăture echipei campioane, după ce oficialii din Gruia au anunțat despărțirea de Alexandru Vlad, fundaș care are mari șanse de a merge în „Groapă”.
„Bun venit, Radu Andrei și… LA MULȚI ANI! De ziua sa de naștere, Radu Andrei și-a făcut cel mai frumos cadou: A semnat cu echipa Campioană a României! Fundașul lateral este, începând de azi, jucătorul CFR-ului. Îi urăm bun venit în Gruia și cât mai multe realizări în tricoul „alb-vișiniu”!
Bun venit în familia CFR, Andrei!”, se arată în mesajul postat de CFR Cluj pe site-ul oficial.
Într-un interviu acordat pentru ProSport, Andrei Radu anunța că s-a despărțit de Aris Limassol și că a fost ofertat de CFR Cluj și Dinamo: „Din țară am ofertă și de la CFR Cluj. Imediat cum mi-am reziliat contractul cu Aris, m-au contactat și mi-au spus să vin acolo. Am ofertă concretă de la ei. Sunt condiții bune pentru România”.
Fundașul lateral anunța că mai are pe masă și oferte din străinătate, dar se pare că într-un final a ales să rămână în Liga 1 Betano: „Am oferte din Elveția, de la Lugano și Basel. Am din Grecia, din Belgia, de la Antwerp (n.r. – echipa antrenată de Boloni), din Polonia, Croația, din primele ligi. Momentan sunt discuții, am primit doar oferte cu condițiile lor, doar că nu e nimic concret momentan”.