OFICIAL!** Comisia de Disciplină a decis: „U” Cluj – CFR Cluj se REJOACĂ‚ din minutul 1, de la 0-0! CFR va contesta decizia
UPDATE 17:30 Membrii Comisiei de Disciplină au anunțat că partida „U” Cluj – CFR Cluj se va rejuca din minutul 1, de la scorul de 0-0. Jucătorii Mircea Bornescu și Ricardo Cadu vor fi suspendați câte două etape, în timp ce Liviu Ciucă, kinetoterapeutul Universității Cluj care l-a lovit din spate pe căpitanul oaspeților a fost suspendat 12 luni. În mod paradoxal, cei doi jucători se pot reîntâlni în acest meci dacă își vor ispăși etapele de suspendare. O posibilă dată pentru disputarea meciului ar putea fi 18 mai.
Cel mai probabil, CFR va contesta decizia la Comisia de Recurs și, ulterior, dacă aceasta nu se schimbă, la TAS
Rămâi pe www.prosport.ro pentru mai multe detalii
UPDATE 16:23 De la audieri a ieșit și Mircea Bornescu, care a ținut încă o dată să-i transmită un mesaj războinic lui Cadu.
„Nu am de ce să îmi cer scuze în fața lui Cadu pentru că nici el nu și-a recunoscut greșeala și nu a cerut scuze suporterilor și opiniei publice pentru că s-a dus la galeria noastră și a făcut gesturile pe care le-a făcut.
Acum, mie personal îmi pare rău pentru faptul că am reacționat în acest mod pe care îl știți cu toții, dar am vrut să împiedic o nenorocire care ar fi putut să se întâmple.
Să mă duc la psiholog? Nu are rost să-i răspund deoarece dânsul este un oficial, iar eu sunt jucător„, a declarat portarul lui „U” Cluj.
16:15 Oficialii celor de la „U” sunt siguri că echipa lor nu va pierde derby-ul cu CFR la masa verde, ci în cel mai rău caz celor două echipe li se va da meci pierdut cu 0-3.
„Părerea mea este că ar fi bine ca partida să se rejoace din primul minut, dar este posibil și ca ambele echipe să piardă partida cu 3-0. Nu CFR-ul face legea în țara asta, ci Comisia de Disciplină. Ce se decide, noi ne vom supune. Cred că astăzi se va lua decizia. Eu îi sfătuiesc pe dânșii să-l ducă pe Cadu la un concurs de tir…știu ei la ce mă refer. Bornescu va fi suspendat fără doar și poate, a primit cartonaș roșu”, a declarat Felix Grigore la ieșirea de audieri
UPDATE 15:40 Iuliu Mureșan a fost audiat de Comisia care va da un verdict în cazul partidei dintre „U” și CFR Cluj și a părăsit sediul LPF încrezător că echipa sa va avea câștig de cauză.
„Ne-am susținut cauza cu probe video, membrii Comisiei ne-au ascultat cauza și au spus că rămân în pronunțare. Dacă decizia nu va fi favorabilă, adică să câștigăm cu 3-0, vom merge mai departe la TAS. Am precizat că nu suntem de acord cu rejucarea partidei. Nu mai avem timp efectiv pentru așa ceva, campionatul fiind foarte aglomerat. Niciun jucător de la CFR nu a atacat vreun jucător de la „U”. Acesta e un caz simular cu cel de la Ploiești, nu vedem niciun motiv pentru care nu s-ar lua aceeași decizie ca atunci. Bornescu să meargă la psiholog și psihiatru. Poate Comisia îi va da un răgaz ca să poată să își revină. Cadu are o vină de galben, pentru că a părăsit terenul de joc fărăr acordul arbitrului. E posibil să se dea meci pierdut ambelor echipe, pentru că există interesul altor echipe care vor să profite.”, a spus Iuliu Mureșan la ieșirea de la audieri.
UPDATE 15:15 După mai multe ore de așteptare la sediul LPF, a intrat la audieri Iuliu Mureșan, președintele celor de la CFR Cluj.
UPDATE 14:05 Alexandru Tudor a părăsit sediul LPF după ce a fost audiat, el refuzând să acorde vreo declarație reprezentanților presei. În continuare, la sediul LPF se află Iuliu Mureșan, Felix Grigore și Mircea Bornescu.
UPDATE 14:00 Deși toate persoanele implicate în acest caz sunt prezente în sediul LPF pentru a fi audiate de Comisie, analizarea acestui caz nu a început până acum. Comisia încă analizează celelalte cazuri pe care le au pe ordinea de zi.
UPDATE 13:50 În așteptarea deciziei care va fi luată de Comisia LPF, Alexandru Boc, observatorul partidei, a vorbit despre evenimentele petrecute la Cluj.
El spune că principalul vinovat pentru faptul că jocul nu s-a reluat este Alexandru Tudor
„Nimeni nu poate să îl schimbe pe Alexandru Tudor, ia hotărâri de unul singur, nimeni nu îi poate impune o decizie, el este singurul vinovat pentru că nu s-a reluat jocul. Ne-am rugat de el ca să înceapă partida, dar nu a vrut sub nicio formă. Chiar dacă spiritele se liniștiseră, el nu a vrut ca să reia partida. Nu ai cum să-l schimbi pe Tudor. El nici măcar nu a fost în tunel, de unde știe el ce carnete de joc să oprească?”, a spus Alexandru Boc la Sport.ro
UPDATE 13:15 Claudiu Niculescu speră ca membrii Comisiei să decidă rejucarea meciului, caz în care partida ar trebuie reluată de la început, de la scorul de 0-0.
„În regulament scrie că, dacă meciul nu se rejoacă în următoarele 24 de ore, meciul ar trebui să fie reluat de la 0-0. Nu mai poate fi continuat din minutul 27, de la scorul 0-1”, Claudiu Niculescu la Sport.ro.
UPDATE 13:05 Mircea Bornescu și-a făcut apariția la sediul LPF, însă a refuzat să discute cu presa.
UPDATE 12:45 În timp ce oficialii de la „U” își doresc rejucarea derby-ului Clujului, cei de la CFR nu vor să audă de altceva decât obținerea celor trei puncte puse în joc.
„Vrem să câștigăm meciul cu 3-0 la masa verde pentru că așa scrie în regulament. Dacă nu se va da această decizie, atunci noi avem pregătit un dosar și vom merge la TAS. Nu vrem rejucarea pentru că nu scrie la regulament un asemenea lucru. Este incredibil ce s-a întâmplat pe arena lui „U”, a fost o debandadă totală. Acum am aflat și noi că Ricardu Cadu a fost lovit de un cetățean care este de meserie taximetrist și purta la piept un ecuson de acces. Nu știu cum a putut să facă rost de așa ceva. În plus am aflat că jucătorul nostru a fost scuipat de directorul firmelor lui Florian Walter, un anume domn Tocaci, iar noi considerăm acest gest inadmisibil.
Cadu nu a fost citat de Comisie, deci nu avea niciun motiv să fie prezent aici. Îi întrebăm pe cei de la „U” ce gesturi a făcut Cadu. Cei de la U Cluj au văzut meciul dintre Barcelona și Real Madrid când Cristiano Ronaldo a făcut un gest suporterilor catalani, s-a întâmplat ceva?”, a spus Iuliu Mureșan.
UPDATE 12:20 „Ne prezentăm încrezători la Comisie și vrem ca acest meci să se rejoace. Nu contează din ce moment, minutul 1 sau 27. Binențeles, de această dată să nu se mai acorde un penalty ca cel din care Cadu a deschis scorul. La Comisie va veni și Mircea Bornescu ca să dea socoteală pentru gestul comis. Mircea va fi amendat de club pentru faptul că a ripostat la Cadu, iar conform regulamentului de ordine interioară, amenda va fi cea maximă, adiă de 1.000 de euro. Suntem curioși să vedem dacă și Ricardo Cadu va avea bărbăția să vină la Comisie să explice ce s-a întămplat.”, a spus Felix Grigore, președintele lui „U” la intrarea în sediul LPF.
UPDATE 12:15 Reprezentanții celor două cluburi sunt așteptați la sediul LPF începând cu ora 13:00.
UPDATE 11:00 La sediul LPF a început ședința în urma căreia se va afla deznodământul în cazul scandalului de la Cluj.
ProSport a intrat ieri în posesia rapoartelor scrise de arbitrul Alexandru Tudor și de observatorul Gheorghe Nedelescu după „U” Cluj – CFR Cluj, meci întrerupt la 0-1, în minutul 27, iar elementele de noutate, dar și contradicțiile, sunt multiple. Totuși, tabloul creat în jurul mărturiilor celor doi oficiali ar trebui să ducă la rejucarea meciului. Conform unui punct din regulament, dacă partida se va redisputa, acest lucru trebuie să se întâmple înainte de finalul sezonului. Azi, Comisia de Disciplină va judeca acest caz.
Încă de la început, demn de menționat e faptul că atât Nedelescu, cât și Tudor, au trimis miercuri, pe 9 mai, câte un raport suplimentar. După toate aparențele, arbitrul a fost pus să facă acest lucru de șeful CCA, Ion Crăciunescu, asta pentru ca motivația centralului de a întrerupe meciul să fie mult mai clară în fața Comisiei de Disciplină. Dacă noul raport al observatorului nu aduce prea multe noutăți, dezvăluirile făcute de arbitrul bucureștean pe parcursul a cinci pagini, format A4, sunt prețioase și, pe lângă înregistrările video, probabil vor cântări cel mai greu în decizia pe care comisiile LPF o vor lua.
În raportul de arbitraj, la numărul 7, apare capitolul „Incidente”. Cu verzale, arbitrul Tudor a redat pe parcursul a trei pagini, una tip și încă două coli albe, versiunea sa vizavi de evenimentele de la „U” Cluj – CFR Cluj. Scrisă la cald, povestea lui Tudor este săracă în detalii, cel puțin comparativ cu al doilea raport, cel suplimentar, trimis la o zi distanță. A doua zi, la rece și poate și după ce a consultat reluările tv, Tudor a adus multe completări și o corectură. ProSport vi le prezintă mai jos.
„Lovit de o persoană, a doua zi – de două persoane”
Tudor explică în raportul de arbitraj cum „scânteia ce declanșează al doilea incident a fost lovirea lui Cadu de către o persoană neidentificată”. A doua zi, în raportul suplimentar, arbitrul spune clar că fundașul CFR-ului „este lovit de două persoane neidentificate”. Aceasta este singura contradicție care apare în momentul comparării celor două rapoarte.
„Bodyguardul lui CFR a coborât din tribună”
În al doilea raport, Tudor amintește și de un participant surpriză la cele două meleuri formate în drumul spre vestiare, aceasta putând să constituie o circumstanță agravantă pentru cei de la CFR Cluj. „Am fost informat că și din tribună a venit un bodyguard al echipei oaspete”, este declarația scrisă a arbitrului. În prima informare a evenimentelor, acest lucru nu este specificat.
„Sandule, oprește jocul!”
Tot în al doilea raport, „Brad Pitt” dezvăluie și un episod interesant care-l contrazice pe observatorul Gheorghe Nedelescu. Chiar dacă oficialul LPF susține că cel care a luat decizia de a abandona jocul este Tudor, arbitrul îl contrazice. „Primul meleu din spațiul de sub tribună a durat cam un minut. Urmare acestui incident și scăpând din mijlocul lui, observatorul jocului, dl. Gheorghe Nedelescu, mi-a strigat: «Sandule, oprește jocul că nu se mai poate așa!»”.
Tudor aruncă vina pe „domnia sa”, Nedelescu
Un alt element important este felul în care Alexandru Tudor explică de ce nu a oprit decât carnetele de joc ale lui Bornescu și Cadu, asta chiar dacă unul dintre motivele invocate pentru abandonarea meciului a fost faptul că ar fi trebuit să elimine câte 5-6 jucători de la fiecare formație. „Consider că pe baza înregistrărilor video ale mass-media și ale camerelor de supraveghere pot fi identificate exact faptele fiecărui participant. […] dacă reținem toate carnetele jucătorilor și probabil ținând cont și de faptul că se joacă din trei în trei zile, domnia sa a dispus ca delegații să ia legitimațiile și semneze raportul care urma să fie completat”, este mărturia lui Tudor. Cine este „domnia sa” ? Cel mai probabil, observatorul Gheorghe Nedelescu.
Ajutoarele Szukala și Andone
Și chiar dacă martorii au spus că Ioan Andone a avut unele conflicte cu fanii lui „U” chiar înaintea meciului, Tudor pomenește și persoanele care au ales să ajute la stoparea incidentelor, nominalizați fiind chiar „Fălcosul”, dar și căpitanul „studenților”, Szukala. „Trebuie să menționez că au fost și persoane implicate în incidente care au încercat să aplaneze. Exemple: Szukala („U” Cluj), antrenorul Andone în «meleul doi»”, este declarația arbitrului.
Cadu a fost atenționat să nu incite chiar de Nedelescu!
În plus față de datele oferite de arbitrul Tudor, raportul suplimentar completat de observatorul Gheorghe Nedelescu aduce și el o noutate care poate fi folosită ca circumstanță agravantă în defavoarea celor de la CFR Cluj. „Înaintea ieșirii din tunel am discutat cu jucătorul Cadu (care fusese admonestat când a ieșit la încălzire) să nu incite și să nu răspundă la provocări”, este consemnat în raportul suplimentar trimis via e-mail de Nedelescu la sediul LPF.
Tudor a fluierat bătaia
Există și un element comic al raportului întocmit de Alexandru Tudor. Acesta s-a petrecut în timpul celui de-al doilea meleu, cel pornit în tunelul dinspre vestiare. „Împreună cu observatorul Gheorghe Nedelescu încercasem să intrăm în mijlocul meleului, dar grupul nu mai era controlabil. Am folosit și fluierul, dar nu mai reacționau decât agresiv”, a fost declarația arbitrului bucureștean.
„Vom merge până la TAS, dacă nu vom avea câștig de cauză. O variantă de compromis ar fi să continue meciul din minutul 27”, Arpad Paszkany, finanțator CFR
„Nu eu i-am cerut asta. Arbitrul poate întocmi un al doilea raport suplimentar, dar trebuie să specifice că a fost scris după ce a văzut cu atenție imaginile de la meci”, Ion Crăciunescu, președinte CCA