OFICIAL | Complexul Energetic Oltenia nu va mai finanța Pandurii. Există însă și o veste bună pentru gorjeni. Reacția lui Narcis Răducan
Adunarea Generală a Asociaților de la Pandurii s-a întrunit, joi, pentru a stabili modul în care va fi asigurată finanțarea cluburilor sportive din județ, la întâlnire participând și Laurențiu Ciobotărică, managerul CEO, care a precizat că echipele nu vor mai primi bani, în perioada în care compania
Clubul va fi susținut deocamdată de ceilalți membri fondatori. După discuțiile purtate în cadrul ședintei AGA, Narcis Răducan, președintele clubului Pandurii Târgu-Jiu, a ieșit mulțumit din sediul Diviziei Miniere.
„A fost o discuție complexă. Din fericire, acționarii au avut un mesaj comun, în sensul în care vor face tot posibilul ca echipa să obțină licențierea și activitatea clubului să nu fie periclitată. E o veste bună. O voi transmite și băieților. Trebuie să luăm în considerare și contextul economic, când vorbim de acționarul CEO, dar toată lumea apreciază rezultatele băieților. Pentru moment este situație delicată ținând cont de concedierile care se fac la nivelul complexului și, pentru moment, nu ne vom bucura de sume de bani de la CEO. Sunt soluții care să se completeze, iar bugetul pe care l-am propus a fost aprobat. Va exista și un plan de eficientizare din partea noastră, astfel încât pe 24 martie totul să fie în regulă”, a declarat Narcis Răducan, președintele clubului Pandurii Târgu-Jiu.
De aceeași părere este și primarul municipiul Târgu-Jiu, membru în AGA. „Sportul gorjean va fi susțin în continuare de toți cei care sunt în asociație. S-au găsit soluții pentru susținere. Nu vorbim de sume. S-a discutat să susținem activitatea, încât să încheiem cu bine campionatul”, a precizat Florin Cârciumaru, primarul municipiului Târgu-Jiu.
Directorul interimar al CEO a anunțat că, până când compania nu își va reveni din punct de vedere financiar, nu va mai susține nicio echipă sportivă.
„Am ajuns la un acord în unanimitate. CEO este convins de rolul pe care îl are în susținerea activităților culturale, sportive în județ. Având în vedere situația financiară a companiei, nu mai putem susține, cel puțin în perioada următoare, sportul, datorită faptului că avem în derulare proiecte de restructurare, compania a înregistrat pierdere, totuși, împreună am găsit soluția, astfel încât ceilalți membri fondatori să contribuie în continuare și împreună susțină în continuare sportul gorjean. CEO nu mai finanțează cluburile, până când compania nu își va reveni din punct de vedere financiar. Activitatea sportivă continuă cu bani de la ceilalți asociați, cu reducere de costuri”, a precizat Laurențiu Ciobotărică, managerul CEO.