OFICIAL | Daniel Benzar a plecat de la FCSB. A semnat pe 3 ani cu noua sa echipă
Daniel Benzar (21 de ani) a fost prezentat oficial de FC Voluntari, luni, la cinci zile după ce FCSB a anunțat că se desparte de fratele lui Romario Benzar. Mijlocașul a mai evoluat la FC Voluntari, în sezonul 2017/2018, sub formă de împrumut. Acum a semnat un contract valabil pe trei sezoane cu echipa din Ilfov.
FC Voluntari a făcut anunțul privind transferul lui Daniel Benzar pe Facebook: „FC Voluntari🇹🇩 anunță că jucătorul Daniel Benzar va evolua , în următoarele 3 sezoane, pentru echipa noastră! Daniel Benzar este un mijlocaș ofensiv , in vârstă de 21 de ani, ce a mai evoluat în cariera sa pentru LPS Banatul, FCSB, Academica Clinceni și Dunărea Călărași.
Daniel Benzar are 42 de prezențe în prima ligă din România 🇹🇩 în care a reușit să marcheze de 6 ori.
Clubul nostru îi urează bun venit și să aibă parte de cât mai multe succese în tricoul FC Voluntari”, se arată în comunicatul emis luni.
Randamentul său la FC Voluntari nu a fost unul rău. În 14 partide a marcat de două ori și a oferit două pase decisive, iar ilfovenii l-au dorit definitiv după încetarea împrumutului. FCSB nu a acceptat termenii, a refuzat, dar acum a fost lăsat să plece pentru că nu făcea parte din planurile lui Bogdan Andone pentru sezonul abia început. În returul stagiunii precedente, mijlocașul a fost împrumutat la Dunărea Călărași, unde a prins 15 partide, a marcat un gol și a oferit o pasă decisivă.
Benzar este un jucător polivalent. Poate evolua în toate zonele de la mijlocul terenului, dar poziția lui de bază este cea de mijlocaș stânga. Transfermarkt îi oferă o cotă de piață de 350.000 de euro. Fotbalistul de 1.70 m a jucat pentru echipa mare a FCSB-ului în 16 partide.