OFICIAL | Derby-ul dintre FCSB și Dinamo, programat la fix 19 ani de la moartea lui Cătălin Hîldan
Meciul tur dintre FCSB și Dinamo a fost programat pe data de 5 octombrie, sâmbătă, o dată specială pentru suporterii dinamoviști, anunță site-ul digisport.ro. În ziua meciului cu marea rivală se vor împlini 19 ani de la decesul lui Cătălin Hîldan, fostul mijlocaș și căpitan al „câinilor”.
Ambele echipe au trecut prin momente delicate în startul acestui sezon. Atât FCSB, cât și Dinamo au ocupat ultimul loc în Liga 1, dar Dusan Uhrin și Bogdan Argeș Vintilă au pus „pe picioare” cele două formații, iar în prezent sunt în luptă directă pentru un loc de play-off.
- Tot în etapa cu numărul 12 se vor întâlni CFR Cluj și Viitorul, echipele care au deschis noul sezon din România cu meciul din Supercupă, câștigat de oamenii lui Hagi cu 1-0.
Cătălin Hîldan a murit la doar 24 de ani, după ce a suferit un accident vascular cerebral, în timpul unui amical jucat pe 5 octombrie 2000, la Oltenița. În minutul 75 al partidei, Hîldan s-a prăbușit pe teren. Cu ultimele puteri, mijlocașul a încercat să se ridice și i-ar fi zis lui Bogdan Onuț: „Băi, mor!”. Apoi s-a prăbușit din nou.
- Astra și FC Voluntari sunt echipele pe care le va mai înfrunta Dinamo până la duelul cu marea rivala, în timp ce FCSB își va măsura forțele cu CFR Cluj și Academica Clinceni.