OFICIAL | Dinamo a perfectat al 9-lea transfer al verii: Orlin Starokin s-a alăturat haitei lui Rednic

  • Dinamo a oficializat azi al 9-lea transfer al verii. Clubul din Ștefan cel Mare a semnat cu bulgarul Orlin Starokin.

În ziua în care se dă startul în Liga 1, Dinamo a mai concretizat o mutare. Fundașul stânga Orlin Starokin, în vârstă de 28 de ani, s-a alăturat haitei lui Rednic. El a sosit la formația lui Negoiță din postura de jucător liber de contract, ultima oară evoluând în țara natală, la Lokomotiv Sovia.

Produs al academiei lui ȚSKA Sofia, Orlin nu a apucat să joace pentru echipa din capitala Bulgariei. El a început fotbalul profesionist la modesta Naftex Burgas, pentru ca apoi să treacă, datorită evoluțiilor bune, la un nivel superior. Au urmat în CV-ul lui Chernomorets Burgas, Levski Sofia, Irtysh Pavlodar (Kazahstan) și Lokomotiv Sofia.

9 goluri a marcat fundașul stânga în 227 de meciuri adunate în prima ligă bulgară. El a cochetat și cu naționala de tineret a Bulgariei, unde a adunat trei selecții

Himcinschi, Van Haaren, Cerniauskas, Feussi, Vojnovic, Mevlja, Corbu și Abraham era transferurile perfectate până astăzi de Dinamo.

sursa foto: fcdinamo.ro

Publicat: 10 07. 2015, 17:42
Actualizat: 10 07. 2015, 17:43