OFICIAL | Dinamo l-a prezentat pe Parfait Mandanda. Comunicatul clubului
UPDATE: Parfait Mandanda a fost prezentat ofcial la Dinamo. Clubul a făcut anunțul sâmbătă, pe pagina de Facebook:
„OFICIAL. Parfait MANDANDA la Dinamo
FC Dinamo București și Royal Charleroi Sporting Club au ajuns la un acord pentru transferul temporar al portarului Parfait Mandanda la clubul din Ștefan cel Mare.
Născut în Franța, la Nevers, Parfait Mandanda și-a început cariera juniorii clubului Caen și a mai apărat la Bordeaux și Beauvais (Franța), Altay Izmir (Turcia) și, din 2011 până la finalul anului trecut, pentru Charleroi (Belgia).
Noul portar dinamovist s-a alăturat lotului în cantonamentul de la Săftica pentru programul de pregătire stabilit de antrenorul principal Mircea Rednic înaintea deplasării la Călărași, pentru partida cu Dunărea, din Liga 1 Betano (etapa 25).
100 de meciuri a apărat Parfait Mandanda pentru Charleroi în ultimele opt sezoane competiționale, 88 în campionat și 12 în Cupa Belgiei.
7 selecții are Parfait Mandanda pentru prima reprezentativă a statului Congo. În 2007 a apărat un meci și pentru echipa națională sub 21 de ani a Franței.
29 de ani a împlinit, pe 10 octombrie 2018, portarul francez cu origini congoleze.
3 frați are Parfait Mandanda, toți portari: Steve (Marseille), Riffi (Boulogne) și Over (Bordeaux).
35 este numărul oficial de joc al portarului dinamovist Parfait Mandanda în Liga 1 Betano„
Parfait Mandanda va sosi vineri în România, va semna acordul cu Dinamo și ar putea evolua duminică în Liga 1 Betano contra celor de la Dunărea Călărași.
Portarul francez va juca pentru roș-albi sub formă de împrumut până la finalul acestei ediții de campionat, dinamoviștii având opțiunea de a-i prelungi contractul. Cert e că Parfait, fratele goalkeeperului Steve Mandanda de la OM, va avea un salariu de circa 5.000 de euro, așa cum au majoritatea jucătorilor străini aduși în acestă iarnă de Rednic.
„Azi (n.re.d – vineri) pe la ora 14:00 vine în România. Să sperăm că-l vom face și va fi gata pentru meciul de duminică. Are un nume predestinat de portar. A acceptat să vină până în vară pentru că era rezervă la Charleroi. E un portar cu experiență și îl cunosc. Va veni în România cu patronul lui Charleroi. Lucrăm de câteva zile la acest transfer”, a declarat Mircea Rednic în cadrul unei conferințe de presă.
„E la fel de talentat ca Steve. Am reușit să îl conving să vină sub formă de împrumut și astăzi decidem dacă punem și opțiunea. Nu e un transfer riscant, e un portar cu experiență” – Mircea Rednic
Mandanda a fost adus pentru a îi face concurență lui Sean McDermott, sosit în această iarnă, dar care nu se ridică la nivelul dorit de Rednic.
Cine e Parfait Mandanda:
- A jucat la Bordeaux, AS Beauvais, Altay și Charleloi
- Are dublă cetățenie (franceză – congoleză) și a bifat 17 meciuri pentru naționala Republicii Democrate Congo
- Pentru echipa de tineret a Franței a evoluat un meci
- 400.000 de euro este cota portarului, potrivit transfermarkt.com