Cristi Dulca a devenit al 16-lea antrenor care pleacă în acest sezon de pe banca tehnică a unei formații din Liga 1. „Pot să confirm acest lucru. Am discutat cu el, dar a fost de neclintit în privința deciziei. S-a simțit trădat chiar de jucători. Era total nemulțumit de cum au răspuns aceștia comenzilor lui. A făcut de dimineață ultimul antrenament, iar la final și-a luat la revedere la ei. Noi oricum aveam de gând să încheiem colaborarea la sfârșitul lui 2014”, a declarat pentru ProSport Ioan Horoba, președintele celor de la Gaz Metan.
Echipa din Mediaș se află pe locul 14 în Liga 1, într-un sezon în care retrogradează șase echipe, iar ultima victorie a acesteia datează din 28 septembrie. În urmă cu două etape, la finalul partidei cu Dinamo, pierdută cu 2-1, acesta a lăsat de înțeles că ar urma să plece de la echipă: „Voi avea o discuție cu cei din conducere, dar cred că va fi greu să mai continui aici”. S-a răzgândit ulterior, după ce jucătorii i-au promis că vor încerca să nu mai greșească. A urmat partida cu Concordia Chiajna, pierdută cu 2-0, iar eșecul pare să fi pus punct carierei lui Dulca pe banca tehnică a echipei din Mediaș.
„E o aberație să spui că l-am trădat”
Dan Roman (foto jos echipament negru), atacantul celor de la Gaz Metan, regretă plecarea lui Dulca, cel care în perioada accidentării i-a oferit încrederea că va putea reveni pe teren și care a apelat la serviciile sale atunci când ceilalți credeau că e departe de forma sa bună, dar a identificat altă cauză legată de plecarea sa: „E o aberație să spui că l-am trădat. Noi ne luptăm pentru pâinea noastră, vrem să ne salvăm de la retrogradare. Îmi pare rău că a plecat Dulca. Mi-a dat încrederea de care aveam nevoie când eram în cârje. Nu a avut noroc de rezultate. Noi facem doar o repriză bună. Și atât. Toți suntem de vină însă. Nu doar Dulca. Îmi pare rău, mai spun asta o dată. Ne-am înțeles bine cu el”, a spus acesta pentru ProSport.
„Poate plecarea mea va fi un șoc pentru jucători”
În vârstă de 42 de ani, Cristi Dulca a acceptat să vorbească despre decizia de părăsi echipa din Mediaș, declarându-se dezamăgit de atitudinea jucătorilor săi, care deși sunt la zi cu salariile, nu par a fi motivați pe terenul de fotbal: „Sincer, m-a dezamăgit ultima etapă, cu Chiajna. Mă așteptam ca jucătorii să fi avut o reacție, ceva. Anul trecut, am muncit 5-7 luni fără să fim plătiți, iar acum, când cei din conducere ne-au oferit tot ceea ce ne doream… Asta e. Urmează să mă liniștesc. E dificil, am fost un an și jumătate la echipă, iar perioada în care eram neplătiți ne-a apropiat și mai mult. Chiar și femeile de serviciu ne încurajau atunci, înainte de vreun meci. Sper din tot sufletul să se salveze de la retrogradare. Poate plecarea mea va fi un șoc pentru jucători. Mi-ar părea rău să îi văd în Liga 2„, a spus acesta.
Antrenorii din Liga 1 care au demisionat sau au fost demiși în sezonul 2014-2015
1. Marin Barbu – Ceahlăul (etapa a 2-a) 2. Cornel Țălnar – FC Brașov (etapa a 3-a) 3. Bogdan Stelea – Viitorul Constanța (etapa a 4-a) 4. Marius Lăcătuș – CSMS Iași (etapa a 5-a) 5. Jerry Gane – CS U Craiova (etapa a 6-a) 6. Mihai Teja – Universitatea Cluj (etapa a 6-a) 7. Răzvan Lucescu – Petrolul (etapa a 7-a) 8. Bogdan Vintilă – Viitorul (etapa a 10-a) 9. Michael Weiss – Oțelul (etapa a 8-a) 10. Adrian Falub – ASA (etapa a 9-a) 11. Ionel Ganea – Rapid (etapa a 9-a) 12. Ionuț Chirilă – CSMS Iași (etapa a 10-a) 13. Daniel Isăilă – Astra (etapa a 10-a) 14. Flavius Stoican – Dinamo (etapa a 14-a) 15. Vasile Miriuță – CFR Cluj (etapa a 15-a) 16. Cristi Dulca – Gaz Metan (etapa a 16-a)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER