UPDATE 19:04 Steaua a anunțat, pe contul oficial de facebook, că Boldrin e noul jucător al vicecampioanei. „Sunt fericit că am ajuns la Steaua, un club mare din Europa și consider că orice fotbalist care evoluează în Romania s-ar simți la fel ca mine să semneze cu această echipă, să se lupte pentru trofee și să evolueze în cupele europene. Sper să am evoluții bune și să nu dezamăgesc conducerea, antrenorii, noii colegi și suporterii Stelei”, au fost primele cuvinte ale mijlocașului care a semnat un contract pe patru ani.
UPDATE 18:44 Fernando Boldrin e jucătorul Stelei! Mijlocașul brazilian a trecut testele medicale, iar informația a fost confirmată de Dani Coman, președintele Astrei: „Boldrin este jucătorul Stelei”, a spus fostul portar în momentul în care a plecat de la sediul Stelei.
Cel mai probabil, De Amorim va deveni jucătorul Stelei sâmbătă, mutarea fiind întârziată de testele medicale care s-au efectuat ceva mai târziu.
William De Amorim și Fernando Boldrin au semnat cu Steaua pe cinci ani, respectiv patru ani. Ce doi vor câștiga 10.000 de euro în primul an, după care salariul lor va crește cu câte 1.000 de euro în fiecare an. Impresarul lui De Amorim spune că jucătorul vrea acum și la naționala României.
De Amorim și Boldin au făcut astăzi vizita medicală cu Steaua și urmează să intre în programul impus de Laurențiu Reghecampf. Cei doi vor câștiga 10.000 de euro în primul an, apoi salariul va crește cu câte 1.000. În urma acestei trazacții, Astra a primit un milion de euro. Cătălin Liță, impresarul celor doi, susține că cei doi vor să demonstreze că au meritat banii investiți și este sigur că pot fi titulari.
Liță mai spune că următorul obiectiv al lui De Amorim este naționala României. Jucătorul brazilian și-a luat cetățenia română și este de părere că Steaua îi oferă o deschidere mai bună înspre echipa națională: „Dacă nu aveau încredere că joacă, nu veneau la Steaua, rămâneau la Astra. Pentru De amorim a contat și că poate ajunge mai ușor la națională. Am vorbit cu De Amorim, Steaua are 6-7 jucători la națională. El își ia pașaportul românesc în câteva luni și chiar poate deveni un concurent serios”, a declarat Cătălin Liță, impresarul celor doi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER