OFICIAL Galchev a semnat cu Dinamo:** „Mă bucur că am venit la o echipă mare, cu suporteri deosebiți”
Cu o zi înaintea meciului din Supercupă, contra CFR-ului, șefii lui Dinamo au reușit o nouă achiziție. Oficialii din Ștefan cel Mare l-au prezentat oficial pe bulgarul Boris Galchev, venit de la ȚSKA Sofia și văzut drept înlocuitorul perfect pentru Djakaridja Kone.
„Este un pas important pentru cariera mea. Ma bucur ca am venit la o echipa mare a Romaniei, cu suporteri deosebiti, dupa cum mi-a povestit Florentin Petre. Sper sa ma acomodez cat mai repede si sa rasplatesc, pe teren, increderea pe care mi-au oferit-o toti cei care m-au sfatuit sa vin la Dinamo!”, a fost prima declarație a lui Galchev în calitate de fotbalist al lui Dinamo.
Fotbalistul va avea un salariu încadrat în plafonul echipei, cifrat la aproximativ 120.000 de euro. „Câinii” i-au plătit 50.000 de euro lui ȚSKA Sofia în schimbul mijlocașului, sumă la care s-a adăugat și cedarea definitivă a brazilianului Michel Platini.
Sursa foto: fcdinamo.ro