OFICIAL | Hagi a transferat alt olandez! Cine e înlocuitorul lui Eric

Luni a fost ziua transferurilor importante la Viitorul. După ce clubul din Ovidiu a anunțat că fundașul stânga Cristi Ganea va fi jucătorul lui Athletic Bilbao din vara anului 2018, la scurt timp la echipa patronată de Gică Hagi a anunțat că s-a înțeles pe o perioadă de patru sezoane cu Lima Duarte Gomes, „aripă” dreapta, în vârstă de 23 de ani.

Olandezul care în ultimele șase luni a evoluat la FC Dordecht a fost convins de Hagi să vină la campioana României, acesta fiind considerat înlocuitorul lui Eric de Oliviera, fotbalist transferat în Qatar și care a evoluat pe postul de „aripă” dreapta în această ediție de campionat.

La 23 de ani, Duarte Lopes a marcat 6 goluri, în 16 meciuri pentru Dordecht, echipă la care a venit după un an petrecut la Fortuna Sittard. Olandezul se va întâlni la Ovidiu cu un conațional. Bradley de Nooijer, fundașul stânga de la Viitorul, s-a adaptat perfect la Ovidiu, devenind titular în flancul stâng de la venirea sa la începutul sezonului. 

 

 

Publicat: 15 01. 2018, 15:49
Actualizat: 15 01. 2018, 19:16