OFICIAL | Hagi se mișcă din timp: va juca la Ovidiu până în 2021
Gică Hagi i-a „betonat” contractul unuia dintre cei mai în formă fundași stânga din Liga 1 Betano. Viitorul a anunțat, miercuri, că olandezul Bradley De Nooijer, în vârstă de 21 de ani, a semnat pe încă doi ani și jumătate cu fosta campioană a României.
„Fundașul stânga olandez Bradley de Nooijer și-a prelungit contractul cu FC Viitorul, noua înțelegere fiind valabilă până în vara anului 2021. În vârstă de 21 de ani, pe care i-a împlinit la 7 noiembrie, Bradley de Nooijer a ajuns la Constanța la finalul lunii august 2017 și a reușit să devină rapid un jucător de bază al formației constănțene. A avut evoluții foarte bune în tricoul Viitorului, s-a adaptat rapid la stilul de joc al echipei și, de asemenea, s-a acomodat la prima sa experiență într-o altă țară”, a scris Viitorul Constanța pe site-ul oficial.
De Nooijer este un alt „pariu” al lui Hagi, fotbalistul fiind adus la Ovidiu în vara lui 2017 de la Dordrecht, după ce mai trecuse și pe la echipele de tineret ale lui Sparta Rotterdam și JVOZ.
Olandezul a fost adus pentru a-l înlocui pe Cristi Ganea, plecat anul trecut la Athletic Bilbao, iar în acest sezon a bifat 18 apariții în tricoul Viitorului.