OFICIAL | Henrique a semnat cu Dinamo. Prima declarație a brazilianului

Site-ul oficial al lui Dinamo a anunțat marți seară că echipa din Ștefan cel Mare l-a transferat pe atacantul brazilian Henrique, de la echipa ASA Târgu Mureș, confirmând informația publicată în exclusivitate de ProSport

  • Henrique a mai jucat în România la Oțelul Galați, pentru care a marcat de opt ori în sezonul 2013-2014, jucând 20 de partide

Luni, ProSport anunța că Dinamo s-a înțeles cu ASA Târgu Mureș pentru transferul brazilianului Henrique, un atacant care va împlini 28 de ani săptămâna viitoare, marcator al unui singur gol în opt meciuri pentru echipa mureșeană în acest sezon. O zi mai târziu, site-ul oficial al câinilor a confirmat transferul brazilianului, pe care Dinamo nu a plătit nimic, jucătorul venind din postura de liber de contract, după ce s-a înțeles cu șefii mureșenilor.

„Mă bucur că am reușit transferul unui atacant de valoare. Prin evoluțiile la Oțelul Galați și ASA Târgu Mureș, Henrique a demonstrat că s-a adaptat în România și sunt convins că poate ajuta echipa să înscrie mai multe goluri, așa cum au fost obișnuiți suporterii dinamoviști de-a lungul timpului”, a declarat Daniel Stanciu, managerul general al lui Dinamo, pentru www.fcdinamo.ro. Și brazilianul a confirmat mutarea: „Transferul la Dinamo este un pas important în cariera mea. Sunt foarte bucuros că voi îmbrăca tricoul unui club mare al României, cu suporteri extraordinari. Iubesc fotbalul ofensiv și sper să readucem echipa în fruntea clasamentului. Îmi doresc enorm să câștig un trofeu cu Dinamo”

 

Publicat: 14 01. 2015, 08:53
Actualizat: 14 01. 2015, 08:54