CSMS Iași a oficializat despărțirea de atacantul Liviu Ganea. Anunțat încă de anul trecut că antrenorul Nicolo Napoli nu-l mai vrea în lot, Ganea a ajuns în cele din urmă la un acord cu președintele Florin Prunea și și-a reziliat contractul pe cale amiabilă.
„Ne-am înțeles cu Liviu Ganea și am încetat colaborarea. Jucătorul avea contract până în vară cu noi și am decis că este mai bine pentru ambele părți să ne despărțim, în condițiile în care a jucat foarte puțin și nu mai intra în vederile antrenorului”, a declarat președintele executiv al Iașiului, Florin Prunea.
Altfel, în Copou a ajuns marți și stoperul croat Ante Saric, acesta urmând să fie testat în perioada următoare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER