OFICIAL:** Marinescu la Astra, Brandan rămâne la Steaua! Rusescu este deja roș-albaștru
Patronul Astrei, Ioan Nicolae, a fost prezent astăzi la palatul
lui Gigi Becali din Aleea Alexandru pentru a încerca să obțină
acordul omologului din Ghencea în ceea ce privește transferurile
din vară ale jucătorilor Laurențiu Marinescu și Pablo Brandan.
Șeful prahovenilor nu a reușit însă decât achiziționarea primului
dintre aceștia, Becali nedorind deocamdată să se despartă de
argentinian.
„Da, m-am înțeles cu Nicolae pentru Marinescu, Brandan nu
pleacă”, a confirmat patronul Stelei, care a validat apoi
și cel de-al treilea transfer sigur pentru mercato-ul din această
vară, după Gabi Matei și Mihai Costea: „L-am antamat pe
Raul Rusescu, o să vină și el”.
Chimia
are 25% din Marinescu
Interesant este că, din tranzacția anunțată ar putea ieși „bine” și
Chimia Brazi, club care deține 25% dintr-un viitor transfer al
fostului jucător de la Petrolul, Laurențiu Marinescu. Chimia l-a
vândut pe mijlocașul ploieștean la Unirea Urziceni, cu acest
procent din revânzare, apoi, la plecarea jucătorului la Steaua, a
păstrat oficial procentul, renunțând, în schimb, la un proces
intentat Urziceniului, pentru neplata obligațiilor din actul
inițial de transfer, divizionara C „bifând” transferul de la
Urziceni la Steaua. (Marian DIMA)
Cununat
de un alt „astrist”
Marinescu va reveni să joace în Ploiești, acolo unde s-a lansat, la
Petrolul, el debutând în liga I chiar pe arena din „9 Mai”, imediat
după fuziunea din 2003. Interesant este că marinescu va deveni,
foarte curând „cap de familie”, el urmând să se însoare, la
Ploiești, nașul său fiind Claudiu Tudor, jucător aflat sub contract
cu Astra, dar care acum joacă la Poli ACSMU Iași, sub formă de
împrumut. (Marian DIMA)
16 goluri are Raul Rusescu în Liga I, în cele 76 meciuri
jucate
7 jocuri în cupele europene a bifat Raul Rusescu, nereușind niciun
gol
3 goluri a reușit în acest sezon Raul Rusescu pentru Unirea
Urziceni