Mijlocașul echipei CSMS Iași, Marius Onofraș, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că a semnat un nou contract, pentru o perioadă de un an, cu gruparea din dealul Copoului.
„După mai multe discuții purtate cu oficialii clubului am ajuns la o înțelegere și am semnat un nou contract pentru o perioadă de un an. Au fost unele neînțelegeri, dar nu mai vreau să vorbesc despre asta. Mă bucur că am semnat și că voi putea ajuta echipa și în Liga I. Sper să facem o figură frumoasă chiar din prima etapă și să luăm astăzi (n.r. – duminică) toate cele trei puncte în partida cu Oțelul„, a spus Onofraș.
Referitor la plecarea lui Ionuț Popa, Onofraș a precizat că regretă acest lucru și că nu crede că tehnicianul va mai reveni la echipă: „Am purtat mai multe discuții cu nea Popică și vineri și sâmbătă. El mi-a spus să mă înțeleg cu Iașul pentru că este cea mai bună variantă pentru mine. Sincer, îmi pare rău că a plecat, deoarece am pornit toți la un drum și ar fi fost bine să mergem până la capăt. Din ce am vorbit eu cu el, nu cred că mai este cale de întors. Nu am încercat să-l conving să revină, deoarece nu cred că sunt eu în măsură să fac asta. Până la urmă eu sunt doar un jucător care trebuie să-și facă treaba. Alții ar fi trebuit să discute cu el și să-l facă să se răzgândească„.
Antrenorul Ionuț Popa a părăsit sâmbătă gruparea ieșeană, declarând că nu se va mai întoarce în dealul Copoului. În schimb, președintele executiv al CSMS Iași, Florin Prunea, a spus că Ionuț Popa rămâne antrenorul grupării ieșene, fiind sub contract cu formația din Liga I.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER