FC Petrolul Ploiești a ajuns la un acord cu tehnicianul Mihai Stoichiță, care preia conducerea tehnică a echipei prahovene după demisia lui Eusebiu Tudor, informează site-ul oficial al clubului clasat pe ultimul loc în Liga I.
Angajamentul lui Stoichiță este valabil până la finalul actualei ediții a campionatului.
În vârstă de 61 de ani, noul antrenor al „galben-albaștrilor” are o carieră bogată atât la nivelul echipelor de club, cât și la cel al primelor reprezentative, pregătind, de-a lungul timpului, naționalele statului Panama, Armeniei și Kuweitului.
La nivel de club, Mihai Stoichiță a antrenat grupările Steaua București, FC Național, Litex Loveci, Șerif Tiraspol, Ankaraguku, Pyunik Yerevan, Farul Constanța, Oțelul Galați, Aris Limassol, Al Salamiya, AEL Limassol, CS Mioveni și Apollon Limassol.
Din staful tehnic al Petrolului face parte, începând de joi, și Răzvan Rotaru, cel care va avea funcția de antrenor secund, alături de Mihai Oancea. De pregătirea portarilor se va ocupa, ca și până acum, Cătălin Grigore, iar preparator fizic va fi, în continuare, spaniolul Jorge Alvarez.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER