UPDATE: Viorel Moldovan este noul antrenor al echipei Sportul Studențesc. Tehnicianul și conducerea clubului au reușit să ajungă la o înțelegere astfel încât fostul jucător va prelua echipa din Regie. Moldovan își va face debutul oficial în meciul contra celor de la Victoria Branesti, care se va disputa sâmbătă, 11.09.2010, de la orele 17.00.
După doar șase etape, șapte antrenori au luat locul altora pe băncile tehnice ale formațiilor din Liga I. Ultimul nou-venit în campionatul nostru este Viorel Moldovan, care va pregăti pe Sportul Studențesc. După despărțirea neașteptată de Tibor Selymes, care a acceptat oferta Astrei Ploiești, conducerea „Găștii Nebune” s-a mișcat repede și a găsit în doar câteva zile soluția pentru ocuparea postului vacant: Viorel Moldovan. Fostul tehnician al grupărilor FC Vaslui și FC Brașov, care a condus ieri primul antrenament în Regie, corespunde profilului conducerii Sportului, care a mizat aproape exclusiv pe antrenori tineri, care au făcut parte, ca jucători, din echipele naționale participante la turnee finale, europene sau mondiale.
Va primi 70.000 de euro pe sezon
Moldovan va semna azi cu Sportul un contract pe trei ani, urmând a încasa aproximativ 70.000 de euro pe sezon. „Discutăm cu Moldovan, dar încă nu am semnat nimic. Cel mai probabil, vom anunța mutarea zilele viitoare”, a declarat patronul Vasile Șiman.
ECHIPĂ‚ CINE A PLECAT CINE A VENIT
Steaua: Victor Pițurcă (et. 1-3), Ilie Dumitrescu (din et. 4) Urziceni: Roni Levi (et. 1-4), Eugen Nae (et. 5-6), Octavian Grigore (din et. 7) Craiova: Aurel Țicleanu (et. 1-5), Victor Pițurcă (din et. 6) Tg. Mureș: Adrian Falub (et. 1-6), Ovidiu Sabău (din et. 7) Astra: Mihai Stoichiță (et. 1-6), Tibor Selymes (din et. 7) Sportul: Tibor Selymes (et. 1-6), Viorel Moldovan (din et. 7)
Statistică: Răzvan TOMA
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER