OFICIAL | Mutu nu mai e antrenor la ASA. Cine îi va lua locul și vestea proastă primită de jucătorii „cu nume” de la Târgu Mureș
- George Ciorceri este al patrulea antrenor pe care ASA îl numește în acest sezon.
- Fost jucător la ASA, Ciorceri anunță că mureșenii își vor schimba strategia de la anul și vor miza pe tineri.
După mai multe zile de căutare, în care mureșenii au purtat discuții inclusiv cu portughezul Paulo Bento, mureșenii l-au numit astăzi pe George Ciorceri în funcția de antrenor principal, așa cum era de așteptat. Acesta a fost și prezent la ultimul meci al mureșenilor, cu Pandurii. Originar din Târgu Mureș, acesta revine în Liga I, după ce ultima dată a făcut parte din staff-ul lui Trică, la CFR. Ciorceri a susprins cu prima declarație, afirmând că ASA nu va mai transfera jucători cu nume, începând cu sezonul viitor.
„Cred că pot să-mi aduc aportul la ceea ce înseamnă o schimbare de orientare cu privire la componența lotului. Mă refer la obligativitatea de a folosi din sezonul viitor jucători tineri, formați la club. Acest lucru vreau să-l fac cu jucătorii maturi din lot, care au contribuit la performanțele din ultimele două sezoane. Obiectivul este de a avea o evoluție bună în play-off, Cupa României și de a pregăti noul campionat”, a spus Ciorceri.