Contractul pe care Petrolul Ploiești îl avea cu una dintre societățile Consiliului Local Ploiești pentru închirierea bazei sportive a fost reziliat miercuri din cauza datoriilor mari pe care clubul le-a acumulat în ultima perioadă.
„S-a reziliat contractul cu FC Petrolul din cauza acumulărilor de datorii, aici mă refer la datorii noi imediat după intrarea în insolvență. (…) avem și din partea lor o cerere înaintată către SGU pe data de 13 a zecea (n.r.- 13 octombrie), în care și dânșii vor să se rezilieze contractul. (…) Conform deciziilor luate, nu ar mai avea voie să intre nu numai pe stadion, nici în spațiile închiriate, unde sunt birourile în momentul de față”, a declarat Donald Constantin, directorul SC Servigii de Gospodărie Urbană SRL Ploiești.
Constantin susține că în cursul anului 2015 Petrolul a acumulat datorii de peste 500.000 de lei, din chiria pe spații, dar și pe evenimente sportive. Suma de 380.000 de euro a fost scăzută, dar restul banilor au avut termen de plată până miercuri. În plus, echipa din Ploiești mai are datori ivechi către SGU, în valoare de 1,4 milioane de lei.
13.000 de euro fără TVA plătea Petrolul Ploiești pe eveniment și chirie separată la spațiile pentru birouri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER