OFICIAL | Pierdere importantă pentru Flavius Stoican, în ziua meciului cu FC Botoșani. Un jucător de bază a prins transferul carierei și va evolua în playoff-ul Ligii Campionilor

Flavius Stoican a primit o veste proastă înainte de „derby-ul Moldovei” cu FC Botoșani. Unul dintre oamenii de bază ai echipei, Kizito, mijlocașul de 24 de ani, a fost împrumutat la BATE Borisov, echipă ce va evolua în play-off-ul Ligii Campionilor, împotriva olandezilor de la PSV.

Acesta a anunțat transferul prin intermediul paginii sale de Instagram: „E o nouă oportunitate, încă o șansă, o nouă casă”, a fost mesajul care a însoțit fotografia.

Kizito a evoluat în 29 de meciuri pentru Poli Iași, în toate competițiile, pentru care a marcat de trei ori și a oferit patru pase decisive. Împrumutul este valabil până la sfârșitul acestui an, după care mijlocașul urmează să se întoarcă la echipa antrenată de Flavius Stoican, unde va intra în ultimele șase luni de contract.

Publicat: 17 08. 2018, 17:06
Actualizat: 17 08. 2018, 17:07