Oficialii clubului Rapid București au reușit, duminică, transferul jucătorilor Sabrin Sburlea și Mihai Roman de la echipa FC Brașov, a declarat, pentru MEDIAFAX, președintele clubului giuleștean Dinu Gheorghe.
Sburlea, în vârstă de 21 de ani, care evoluează pe postul de atacant, iar Roman (25 de ani), care joacă mijlocaș dreapta, au semnat contracte pe patru sezoane. „Sburlea și Roman au semnat pe patru ani cu Rapid. Totul este parafat, e definitiv. Vom mai aduce încă doi-trei jucători până plecăm în cantonament. Am stabilit de la început ce trebuie făcut pentru a crea o echipă competițională. Acestea nu au fost decizii unilaterale ale mele. Toată lumea a participat și toți au fost de acord, inclusiv Șumudică”, a spus Gheorghe la Sport.ro. Pe lângă Sburlea și Roman, Rapid i-a mai achiziționat în această vară de la FC Brașov pe Ezequias și Rui Duarte.
„Vamă” a vorbit și despre celelalte mutări care s-au vehiculat în ultima vreme în sânul echipei giuleștene: „Nu ne vom abate sub nicio formă de la oferta făcută pentru Moraes. Dani Coman este o soluție pentru orice echipă. Mi-aș dori la echipă doi portari de valori apropiate, pentru a crea concurență. Încă nu negociem venirea lui Coman la Rapid. Costin Lazăr nu a primit nicio ofertă oe adresa clubului, iar dacă va pleca o va face la un club din străinătate. Obiectivul nostru rămâne același: calificarea în Liga Europa. Vrem să facem un lot cât mai valoros. Nu echipă, atenție, ci un lot valoros!”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER