Fostul fundaș al echipei Poli Timișoara, Srdjan Luchin, a semnat, miercuri, un contract pentru următoarele cinci sezoane cu formația Dinamo București, a anunțat președintele clubului din Șoseaua Ștefan cel Mare, Nicolae Badea.
Luchin a efectuat deja vizita medicală pentru transferul la Dinamo și urmează să se alăture lotului pregătit de Liviu Ciobotariu în cantonamentul de la Săftica, informează site-ul oficial al grupării din Șoseaua Ștefan cel Mare.
Srdjan Luchin, în vârstă de 25 de ani, internațional român, a evoluat numai pentru Poli Timișoara, în ultimul timp, de când formația bănățeană a retrogradat în Liga a II-a fiind vehiculat un transfer al lui și la FC Vaslui.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER