OFICIAL | Stadionul din Iași intră de ACUM într-un proces de modernizare. Consiliul Local a aprobat suma de bani pentru acest proiect. Unde va juca Poli Iași?
Consiliul Local Iași a dat undă verde pentru demararea lucrărilor de înlocuire a suprafeței de joc de pe stadionul „Emil Alexandrescu”. Consilierii locali au votat proiectul pentru care municipalitatea ieșeană a alocat suma de 1,5 milioane de lei, anunțul fiind făcut de către primarul Mihai Chirica. Edilul a menționat că lucrările s-ar putea finaliza la sfârșitul lunii noiembrie.
„Am făcut o analiză alături de colegii de la Direcția de Patrimoniu, Servicii Publice Iași și alte persoane îndreptățite să-și manifeste un punct de vedere în legătură cu acest proiect. Tehnic se poate realiza. Singura chestiune pe care clubul a trebuit să și-o asume a fost durata acestor lucrări care vor dura aproximativ trei luni. Perioada de aprovizionare a cablului pentru degivrare, element care se află sub suprafața de joc, este de aproximativ șase săptămâni și ar mai fi o săptămână montarea acestuia. După cele șapte săptămâni, ar urma efectiv punerea suprafeței finale. Săptămâna aceasta am verificat dacă există suprafață de joc pentru terenuri sportive, teren natural. Am identificat două parcele în România, fiecare de peste zece mii de metri pătrați, care nu este contractată, nu este exploatată în favoarea unui alt teren și de o calitate mai bună decât cea de pe terenul II. Totodată, am găsit doi producători pentru cablul de degivrare, unul în Danemarca și unul în Franța, care ar putea livra, dar nu mai devreme de șase săptămâni de la data emiterii comenzii. Celelalte lucruri sunt la îndemâna noastră. Vorbim despre instalații de udare, rigole și partea de drenuri. Dacă lucrurile se desfășoară într-o ritmicitate corectă, în două luni și jumătate ne-am putea bucura de o altă suprafață de joc”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Teja vrea la Vaslui, dar stadionul nu este omologat. Botoșaniul, varianta cea mai realistă
Dacă în Copou au început deja lucrările, principala problemă a oficialilor ieșeni o reprezintă găsirea unui teren omologat pentru Liga I pe care să dispute meciurile cu Hermannstadt, Sepsi, FC Botoșani și CFR Cluj.
Antrenorul Mihai Teja a optat pentru varianta Vaslui, unde gazonul se prezintă în condiții bune, dar din câte se pare aici sunt probleme legate de organizare, în condițiile în care Vasluiul nu a mai găzduit meciuri de primă ligă de mulți ani.
„Mihai Teja și-ar dori să jucăm la Vaslui, aici terenul e bun, este și orașul cel mai apropiat de Iași ca distanță. Dar să vedem dacă stadionul este omologat pentru Liga I. Dincolo de gazon, trebuie să vedem dacă instalația de nocturnă este funcțională la parametrii optimi, dacă sunt turnicheți la intrare. Sala de conferințe, vestiarele trebuie să fie și ele în regulă. Sunt multe aspecte de care trebuie să ținem cont atât din punctul de vedere al organizării, cât și al securității. Dacă LPF va omologa stadionul, vom juca la Vaslui. Dacă nu, ne vom orienta fie către Piatra Neamț, fie spre Botoșani, unde stadionul este pus la punct sub toate aspectele”, a declarat președintele executiv Adrian Ambrosie.
Conform oficialilor din Copou, Primăria Botoșani și conducerea clubului sunt de acord ca Poli Iași să joace în orașul din nordul Moldovei.