OFICIAL | Steaua a anunțat transferul lui Harlem Gnohere. Atacantul a dezvăluit ce l-a făcut să „trădeze”: „Vreau titlul!”
FC Steaua a anunțat, vineri seara, prin intermediul site-ului oficial, transferul atacantului francez Harlem Gnohere de la Dinamo, pentru care a plătit 250.000 de euro. Fotbalistul de 28 de ani a semnat un contract valabil pe trei sezoane și jumătate cu vicecampioana.
„FC Steaua București anunță transferul lui Eddy Harlem Gnohere, jucător provenit de la Dinamo București. Atacantul francez în vârstă de 28 de ani a semnat un contract valabil pe trei ani și jumătate și a devenit primul străin care a evoluat pentru Steaua și Dinamo în istorie. Clubul nostru îi urează bun venit și să aibă parte de cât mai multe succese în tricoul roș-albastru!”, se arată pe site-ul steauafc.com.
La Steaua, Harlem Gnohere va încasa de trei ori mai mulți bani decât la Dinamo, 15.000 de euro lunar, și 50.000 de euro la semnătură, a anunțat finanțatorul clubului, George Becali.
„Sunt foarte fericit pentru că am ajuns la Steaua, alături de care îmi doresc foarte mult să obțin trofee în anii pe care îi voi petrece aici. Cea mai mare dorință a mea este să ajut echipa să câștige titlul și să jucăm în UEFA Champions League, acesta din urmă fiind un obiectiv măreț pentru orice fotbalist din lume”, a afirmat Harlem Gnohere, pentru site-ul Stelei.
Gnohere a ajuns la Dinamo în vara anului 2015, iar de atunci a jucat 59 de meciuri în competițiile interne și a marcat 24 de goluri. Gnohere a început fotbalul ca junior la AS Cannes și Troyes AC, după care a evoluat în Elveția, la FC La Tour, FC Bulle și FC UGS Geneva, și în Belgia, la Excelsior Virton, Charleroi, KVC Westerlo, Royal Excel Mouscron și RAEC Mons.