OFICIAL | Steaua a renunțat la trei jucători, care au ajuns deja la FC Voluntari: „Clubul nostru le urează mult succes”

Steaua a anunțat, pe pagina oficială de facebook, că Alexandru Tudorie, Rareș Enceanu și Cătălin Ștefănescu vor pleca, sub formă de împrumut, la FC Voluntari.

Rămași în afara vederilor lui Laurențiu Reghecampf, după venirile lui Marica, Gebhart sau Bawab, cei trei fotbaliști au fost doriți insistent de Dumitru Dragomir, noul președinte de onoare de la FC Voluntari, cel care a negociat pentru venirea lor la echipa ilfoveană. Astfel, Tudorie, Enceanu și Ștefănescu s-au alăturat deja lotului condus de Ionel Ganea și vor rămâne la Voluntari până la finalul sezonului, singura condiție impusă de Gigi Becali fiind plata integrală a salariului de câtre echipa aflată pe pentultimul loc în Liga 1.

„Fotbal Club Steaua București anunță că jucătorii Alexandru Tudorie, Rareș Enceanu și Cătălin Ștefănescu au fost cedați, sub formă de împrumut, la FC Voluntari. Cei trei fotbaliști vor evolua pentru gruparea ilfoveană până la sfârșitul acestui sezon și s-au alăturat deja lotului condus de Ionel Ganea. Clubul nostru le ureaza mult succes și îi așteapta înapoi în cea mai buna formă!”, se arată pe pagina de facebook a campioanei.

 

 

Publicat: 01 02. 2016, 19:58
Actualizat: 01 02. 2016, 19:59