Stefan Nikolic a revenit în Liga 1. Fostul atacant al FCSB-ului a semnat pe doi ani cu Sepsi Sfântu Gheorghe. Atacantul în vârstă de 27 de ani a jucat ultima dată în Kazahstan, la Kaisar.
Nikolic revine în fotbalul românesc după mai bine de trei ani. Atacantul muntenegrean a semnat pe doi ani cu Sepsi Sfântu Gheorghe și a fost deja prezentat oficial. Nikolic a venit liber de contract după ce și-a încheiat conturile cu cei de la Kaisar, din Kazahstan.
În România, Nikolic a mai jucat pentru Poli Timișoara și FCSB. În ianuarie 2014, a fost lăsat de FCSB să plece liber de contract și a semnat cu Incheon, din Coreea de Sud. A mai jucat apoi la ȚSKA Sofia, Istra, Termalica, Radnik și Kaisar. În prezent, este cotat la 250.000 de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER