OFICIAL** Toni Conceicao este istorie pentru Astra! Vezi cine este favorit să îi ia locul
UPDATE: Este oficial! Astra a renunțat la Toni Conceicao! Azi, de la 13:00, a fost ședința la care au participat patronul Niculaie, Conceicao, Mario Branco și stafful. Sefii Astrei au ajuns la un acord ca antrenorul să își rezilieze contractul și să renunțe la clauza de 100 de mii de euro pe care o avea prevăzută în cazul demiterii.
Favorit să preia postul este Ionuț Badea!
„Nu e nicio tragedie, sănătatea e cea mai de preț pentru un om”, a spus Conceicao pentru ProSport
Astra a pierdut acasă pe teren propriu cu FCM Târgu Mureș, iar eșecul îi plasează pe prahoveni mai degrabă în lupta pentru evitarea retrogradării decât pentru o poziție de cupă europeană, obiectiv trasat la începutul sezonului.
Rezultatele slabe l-au enervat la culme pe patronul Ioan Niculae, care a desis să se despartă de antrenorul Toni Conceicao, iar în locul acestuia, va fi adus un tehnician român.
„Acum e chiar dezamăgire mare. Nu cred că e vina jucătorilor în mod deosebit, chiar dacă au partea lor de vină. Echipa tehnică e o mare dezamăgire. Se pare că la antrenori nu avem noroc. I-am întrebat de fiecare dată și pe ceilalți oameni din administrație, dar, din păcate, sfaturile nu au fost cele mai bune. Directorul sportiv Mario Branco a insistat pentru Toni Conceicao, și-a luat o anumită răspundre pentru propunere. Nu l-am văzut niciodată pe Conceicao, nici măcar ca fotbalist, iar Branco, care e tot din Portugalia, trebuia să mă sfătuiască bine”, a declarat Ioan Niculaie pentru Sport Total FM.
Patronul Astrei nu va mai merge pe mâna antrenorulor străini, căutând un tehnician român.
„Mai căutăm, daca nu ne lăsăm de fotbal. Nu e o nenorocire, ci o mare dezamăgire. Trebuia să am o revelație, că nu am mână bună la antrenori. De acum încolo, ne axăm pe antrenorii români, care cunosc jucătorii români”, a mai spus patronul Astrei.