OFICIAL | Transferă vedete, dar le pleacă oamenii de bază. ASA a pierdut unul dintre cei mai importanți jucători din ultimele două sezoane

ASA Târgu Mureș e unul dintre cluburile cele mai active pe piața transferurilor din România. Mureșenii s-au ales în această iarnă cu un nou antrenor, Petre Grigoraș, dar și cu cinci nume noi: Adrian Mutu, George Țucudean, Andrei Ciolacu, Gabi Matei și Laurențiu Buș, cărora li se adaugă Marius Constantin, revenit după împrumutul la Jiangsu Sunning. Totuși, vicecampioana tocmai a pierdut un fotbalist important, pe Florin Bejan.

Fundașul central de 24 de ani a semnat la începutul anului un contract cu polonezii de la MSK Cracovia, dar înțelegerea urma să fie valabilă din luna iulie, apărătorul urmând să evolueze în România și în a doua parte a campionatului. Datele problemei s-au schimbat, însă, iar Bejan va pleca încă din această iarnă, după ce cluburile s-au înțeles asupra transferului.

„ASA Tîrgu-Mureș și clubul polonez de primă ligă, MKS Cracovia, au ajuns la un acord pentru transferul fundașului Florin Bejan. Vă reamintim că, Bejan, aflat în ultimele 6 luni de contract cu formația noastră, semnase cu formația poloneză, pentru a evolua din vară în Ekstraklasa. Până la urmă, cluburile s-au înțeles pentru un transfer încă de acum, jucătorul urmând să plece la noua formație.

Pe această cale, ținem să-i mulțumim lui Florin Bejan pentru evoluțiile în tricoul ASA-ului, care au culminat cu locul 2 reușit în ediția trecută de campionat, câștigarea Supercupei României și participarea în Europa League, notează site-ul oficial al ASA-ului.

În cei doi ani petrecuți la Târgu Mureș, Bejan a fost unul dintre oamenii de bază ai echipei, jucând 59 de meciuri și cucerind alături de mureșeni Supercupa României.

Publicat: 22 01. 2016, 16:51
Actualizat: 22 01. 2016, 16:52