OFICIAL „U” Cluj ar putea fi preluată de un investitor de calibru din România:** „Am făcut o ofertă!”
„U” Cluj, grav afectată de problemele financiare, ar putea fi salvată de unul dintre cei mai mari producători de băuturi alcoolice. Alexandrion Grup este gata să preia pachetul majoritar de acțiuni și să salveze echipa.
Concernul este dispus să ofere o sumă ce depășește 1.9 milioane de euro, reprezentând datoriile pe care le are societatea sportivă către bugetul de stat, dar și către alți furnizori.
„Este o investiție pe care Alexandrion Group o analizează în cele mai mici detalii, am făcut o ofertă și așteptăm acum răspunsul final. Sperăm să încheiem afacerea cât de repede se poate pentru că, pregătirea echjpei să demareze în cele mai bune condiții”, a declarat pentru Ziua de Cluj, Florin Vulturar, un colaborator al investitorilor.
Alexandrion Grup s-a mai implicat în fotbalul românesc sponsorizând echipe precum Unirea Urziceni și Concordia Chiajna.