OFICIAL | UTA a anunțat despărțirea de Laszlo Balint: „Un sacrificiu făcut de ambele părți tocmai pentru a nu periclita rezultatul muncii sale”
După doi ani și jumătate, UTA se desparte de Laszlo Balint, antrenorul care i-a promovat pe arădeni în Liga 1 după 12 ani de zile și a obținut cea mai bună clasare de 46 de ani încoace (locul 8 în stagiunea trecută).
Cele zece meciuri fără victorie în Liga 1, timp în care echipa a marcat doar trei goluri, i-au fost fatale tehnicianului de 42 de ani, care – însă – și-a răcit relațiile și cu suporterii.
Laszlo Balint și UTA s-au despărțit
Sâmbătă seara, după remiza cu Rapid (scor 1-1), Balint a vorbit la superlativ doar de susținătorii giuleștenilor, care și-au împins de la spate favoriții pentru un egal în inferioritate numerică.
De parcă cei 300 de susținători deplasați sute de kilometri de la Arad în plină iarnă nu ar fi contat, cu atât mai mult că golul lui Ubbink (al treilea în zece meciuri!?) a avut un destinatar clar: ”Suporterul Necunoscut”, pentru un mesaj ce le-a mers la inimă tehnicianului și elevilor săi. Sau cel puțin unora dintre ei, căci nu toți au demonstrat că au știut pentru ce au jucat exact sâmbătă pe „Arena Națională”.
UTA: „Despărițirea s-a oficializat de comun acord și la solicitarea antrenorului”
Astăzi, Laszlo Balint s-a prezentat la primul antrenament al săptămânii la UTA, pe care – însă – nu îl va mai conduce, căci clubul a anunțat despărțirea oficială de el:
„Clubul UTA anunță încetarea raporturilor contractuale cu antrenorul Laszlo Balint. Despărițirea s-a oficializat de comun acord și la solicitarea antrenorului.
Este un moment pe care nu ni-l doream să se întâmple acum și mai ales în acest mod. Țelul nostru comun ar fi trebuit să facă această călătorie împreună mult mai lungă. Din păcate fotbalul este un fenomen imprevizibil și de multe ori nedrept, aduncându-ne în situația ca uneori să alegem tratamente dureroase pentru a preîntâmpina o acutizare a bolii.
Pentru UTA, Laszlo Balint va rămâne antrenorul alături de care am reușit promovarea și apoi consolidarea în prima ligă. Nu vom uita niciodată faptul că la venirea sa la Arad, echipa nu avea nicio perspectivă de promovare iar atmosfera din jurul ei devenise una de resemnare și chiar dezinteres. Priceperea sa tactică, ambiția și mentalitatea sa de învingător ne-au transformat în doar câteva săptămâni într-o forță a campionatului, ne-au readus în prim planul fotbalului românesc dar mai ales a reaprins scânteia spiritului utist.
Despărțirea noastră este un sacrificiu făcut de ambele părți tocmai pentru a nu periclita rezultatul muncii sale. Însă continuăm să avem încredere în calitatea profesională și umană a lui Laszlo Balint așa cum nu ne îndoim că și UTA va rămâne un reper important în cariera sa de antrenor, inclusiv din punct de vedere sentimental.
Îi dorim mult succes pe mai departe și îi mulțumim pentru toată munca sa la UTA!”
Posibilii înlocuitori ai lui Balint la cârma UTA-ei sunt Leo Grozavu, Laurențiu Roșu și Ilie Poenaru.
UTA e pe locul 10 în Liga 1, cu 28 de puncte acumulate, la 7 de play-off și 5, respectiv 6 de echipele ce dau baraja pentru rămânerea în elită.