OFICIAL** Zicu s-a înțeles cu ȚSKA Sofia! Vezi detaliile transferului
După ce a fost retrogradată din cauza neprimirii licenței,
Timișoara se desparte de mai multți jucători de bază.
După plecarea lui Alexa la Rapid, Ianis Zicu a ales să plece în
Bulgaria la ȚSKA Sofia. El a ajuns în această dimineață în capitala
Bulgariei, însoțit de Victor Becali, a efectuat vizita medicală, și
urmează să semneze contractul cu gruparea bulgară, unul care îi va
aduce în conturi 400.000 de euro pe an.
„Ianis e acum în Bulgaria, dar nu a semnat încă. Trebuie
să mai facă vizita medicală. E posibil să semneze chiar
astăzi.” a spus Victor Becali pentru banatsport.ro
Conform unor publicații din țara vecină, cei de la Timișoara vor
încasa în contul transferului internaționalului român suma de
500.000 de euro.
În vârstă de 27 de ani, Zicu a maijucat până în prezent la Dinamo,
Poiana Câmpina, Farul Constanța, Inter, Parma, Rapid și FC
Timișoara.
În sezonul trecut, a câștigat titlul de golgheter în Liga 1, cu 18
goluri marcate.