Junior Morais a semnat cu FCSB, însă oficialii Astrei par surprinși de această mutare. Dani Coman susține că nu știe despre vreun contract și că va încerca să-l păstreze pe fundașul de 30 de ani.
Morais a anunțat ieri că a fost de acord cu oferta făcută de Gigi Becali și a semnat cu FCSB. Jucătorul brazilian a intrat în ultimele șase luni de contract și putea semna cu orice echipă, însă se va putea transfera abia din vară. Dani Coman s-a declarat surprins de această mutare.
Președintele Astrei susține că nu știe de nicio înțelegere, iar contractul n-a fost încă înregistrat la LPF. Drept urmare, va încerca să-l păstreze în continuare la Astra:
„Deocamdată, Junior e sub contract cu noi. S-a prezentat și la antrenament. Noi ne dorim să rămână mulți ani la Astra. Este poate cel mai bun fundaș stânga din țară. Vom vedea ce va fi, fiecare plătește în viață pentru greșelile făcute. Eu n-am văzut niciun contract al lui Morais cu Steaua la Ligă. Dacă va fi, vom vedea. El e sub contract cu noi, am încercat să-l motivăm cât putem noi de bine. Dacă el își dorește să plece, fiecare e liber să decidă pentru viața lui”, a declarat Dani Coman, potrivit Dolce Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER