Conducerea din Ghencea este sătulă de protestul continuu al suporterilor și caută să cadă la pace cu aceștia. Fanii roș-albaștrilor, cândva o adevărată sperietoare pentru adversari, s-au rezumat în acest tur numai la a-l contesta pe ‘inamicul public numărul unu’.
Rezultatele s-au văzut imediat: chiar dacă formația lui Stoichiță ocupă locul 2, la egalitate de puncte cu liderul CFR, jocul de pe teren propriu scârțâie – Steaua nu a obținut decât două victorii în Ghencea.
În aceste condiții este greu de crezut că echipa va avea forța și moralul să se lupte până la capăt pentru titlul cu numărul 24, mai ales în condițiile în care diferența de puncte și de valoare între combatante este extrem de mică; oficialii vor să evite o astfel de situație și le propun ultrașilor o cale de mijloc: să îl înjure pe Gigi înainte și după meciuri, dar să încurajeze formația în timpul partidelor.
„Președintele Argăseală va merge să discute cu cei din Asociația Independentă a Suporterilor Steliști, urmând să le propună o soluție de compromis: dacă nu vor să renunțe la proteste anti-Becali, măcar să înjure înainte și după meci, iar în rest să încurajeze echipa. Antrenorul Stoichiță trebuie să joace ofensiv, atractiv pentru public, iar patronul Becali a fost și el de acord să nu mai atace fostele glorii, urmând să le dea și abonamente gratuite la lojă„, a declarat un oficial din Ghencea pentru Adevărul
„Din retur, eu cred că lucrurile se vor mai liniști și vor intra în normal„, a confirmat și Valeriu Argăseală.
„Echipa trebuie boicotată”
Suporterii nici nu vor să audă de un compromis și sunt deciși să își continue până în pânzele albe protestul. „Ani de zile am fost oile lui Becali, dar nu mai merge. Această echipă trebuie boicotată acum„, a spus Jean Pavel, fostul lider al peluzei Nord în anii ’90.
Ba mai mult, fanii sunt gata de o nouă aroganță. Așa cum ProSport v-a anunțat, contestatarii au pregătite mai multe ștampile cu inscripția „Pleacă din Ghencea” și le vor folosi, duminică, la alegeri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER