Oficialii Stelei, dispuși la compromisuri:** „Înjurați-l pe Gigi înainte și după meci!”

Conducerea din Ghencea este sătulă de protestul continuu al
suporterilor și caută să cadă la pace cu aceștia. Fanii
roș-albaștrilor, cândva o adevărată sperietoare pentru adversari,
s-au rezumat în acest tur numai la a-l contesta pe ‘inamicul public
numărul unu’.

Rezultatele s-au văzut imediat: chiar dacă formația lui
Stoichiță ocupă locul 2, la egalitate de puncte cu liderul CFR,
jocul de pe teren propriu scârțâie – Steaua nu a obținut decât două
victorii în Ghencea.

În aceste condiții este greu de crezut că echipa va avea forța
și moralul să se lupte până la capăt pentru titlul cu numărul 24,
mai ales în condițiile în care diferența de puncte și de valoare
între combatante este extrem de mică; oficialii vor să evite o
astfel de situație și le propun ultrașilor o cale de mijloc: să îl
înjure pe Gigi înainte și după meciuri, dar să încurajeze formația
în timpul partidelor.

Președintele Argăseală va merge să discute cu cei din
Asociația Independentă a Suporterilor Steliști, urmând să le
propună o soluție de compromis: dacă nu vor să renunțe la proteste
anti-Becali, măcar să înjure înainte și după meci, iar în rest să
încurajeze echipa. Antrenorul Stoichiță trebuie să joace ofensiv,
atractiv pentru public, iar patronul Becali a fost și el de acord
să nu mai atace fostele glorii, urmând să le dea și abonamente
gratuite la lojă
„, a declarat un oficial din Ghencea
pentru Adevărul

Din retur, eu cred că lucrurile se vor mai liniști și
vor intra în normal
„, a confirmat și Valeriu
Argăseală.

„Echipa trebuie
boicotată”

Suporterii nici nu vor să audă de un compromis și sunt deciși să
își continue până în pânzele albe protestul. „Ani de zile
am fost oile lui Becali, dar nu mai merge. Această echipă trebuie
boicotată acum
„, a spus Jean Pavel, fostul lider al
peluzei Nord în anii ’90.

Ba mai mult, fanii sunt gata de o nouă aroganță. Așa cum
ProSport v-a anunțat, contestatarii au pregătite mai multe ștampile
cu inscripția „Pleacă din Ghencea” și le vor folosi, duminică, la
alegeri.

Publicat: 17 11. 2009, 12:19
Actualizat: 17 11. 2009, 13:31