Reprezentantul lui Cristiano Bergodi, Bogdan Tohăneanu, susține că oficialii Stelei nu au dat niciun semn că ar intenționa să rezilieze contractul tehnicianului italian, fapt pentru care va demara procedura de depunere a unui memoriu la FIFA.
„Nu am primit niciun semn din partea oficialilor Stelei. Este clar, aceștia refuză să se vadă cu Bergodi pentru a discuta problema rezilierii contractului. Domnul Argăseală spunea că Bergodi nu răspunde la telefon. Care telefon? Cel de la club, pe care chiar el l-a întrerupt? Cristiano mi-a înmânat cheile de la mașină și alte lucruri și m-a mandatat să mă ocup de procedurile de lichidare. Voi face un proces verbal de primire-predare, după care, începând de luni, împreună cu reprezentantul din Italia, vom pune la punct toată documentația necesară memoriului pe care-l vom trimite la FIFA”, a spus Bogdan Tohăneanu pentru agenția Newsin, citat de Sport.ro.
Gigi Becali susține că nu are de gând să îi dea vreaun ban fostului tehnician, în urma demiterii acestuia, ba mai mult, acesta vrea să se judece cu antrenorul italian căruia pretinde că i-a dat deja 200.000 de euro în momentul venirii sale.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER