„Oficialii Stelei refuză să îl plătească pe Bergodi!** Vom merge la FIFA!”
Reprezentantul lui Cristiano Bergodi, Bogdan
Tohăneanu, susține că oficialii Stelei nu au dat niciun semn că ar
intenționa să rezilieze contractul tehnicianului italian,
fapt
pentru care va demara procedura de depunere a unui memoriu la
FIFA.
„Nu am
primit niciun semn din partea oficialilor Stelei. Este clar,
aceștia refuză să se vadă cu Bergodi pentru a discuta problema
rezilierii contractului. Domnul Argăseală spunea că Bergodi nu
răspunde la telefon. Care telefon? Cel de la club, pe care chiar el
l-a întrerupt? Cristiano mi-a înmânat cheile de la mașină și alte
lucruri și m-a mandatat să mă ocup de procedurile de lichidare. Voi
face un proces verbal de primire-predare, după care, începând de
luni, împreună cu reprezentantul din Italia, vom pune la punct
toată documentația necesară memoriului pe care-l vom trimite la
FIFA”, a
spus Bogdan Tohăneanu pentru agenția Newsin, citat de Sport.ro.
Gigi Becali susține că nu are de gând să îi dea vreaun ban
fostului tehnician, în
urma demiterii acestuia, ba mai mult, acesta vrea să se judece cu
antrenorul italian căruia pretinde că i-a dat deja 200.000 de euro
în momentul venirii sale.