Ofsaid REAL

Distanța dintre Barcelona și Real s-a mărit la șase puncte, după ce madrilenii și-au întrerupt seria de zece victorii consecutive în Primera.

Derby-ul capitalei Spaniei a venit într-un moment delicat pentru ambele echipe, amenințate cu eliminarea din Liga Campionilor. Până la meciul cu Liverpool, de săptămâna viitoare, „galacticii” trebuiau să mențină sau să reducă avantajul de patru puncte al Barcelonei, care juca la aceeași oră cu Bilbao. Veștile de pe „Camp Nou“ nu erau însă foarte bune, pentru că Busquets și Messi, ultimul din penalty, ofereau o gură de respiro catalanilor, presați de seria de patru meciuri consecutive fără victorie. 2-0 încă din minutul 30, prilej pentru Eto’o și Iniesta să dea drumul la spectacol și să ia la țintă barele porții bascilor.

Între timp, lucrurile se agravau pe „Santiago Bernabeu“, uruguayanul Forlan finalizând cu sânge rece o acțiune de contraatac a lui Atletico. Moment în care cei de la Real simțeau cum le fuge pământul de sub picioare, după o primă repriză dezamăgitoare, în care singurele ocazii la poarta lui Leo Franco au venit prin șuturi de la distanță. Partea secundă a semănat cu o adevărată corrida. S-a jucat cu garda jos, însă, în ciuda numeroaselor ocazii de ambele părți, s-a înscris un singur gol. Și acela din ofsaid, pentru că pasa lui Higuain din minutul 57 l-a găsit pe Huntelaar cu un metru în spatele fundașilor alb-roșii.

 

Publicat: 08 03. 2009, 02:29
Actualizat: 08 03. 2009, 09:09