Stelist înfocat, George Ogăraru și-a manifestat din nou dorința de a se întoarce la echipa sa de suflet, pentru a acoperi postul de fundaș dreapta, rămas un punct sensibil după accidentarea lui Matei și plecarea lui Bănel Nicoliță.
Însă Meme Stoica nu l-a dorit. Managerul Stelei spune că a discutat cu Ogăraru, dar vârsta a fost unul dintre motivele pentru care fundașul nu se va întoarce în România.
„Cu Ogăraru nu s-a întâmplat nimic, am vorbit cu el, el a vrut să vină. Am preferat să-i fac un contract lui Emeghara până în iarnă. Nu are rost să fie supărat, am vorbit bărbătește. Este vorba și despre vârstă, eu nu sunt fanul repatrierilor. Cu Dică a fost o excepție, pentru că plecase Bogdan Stancu. El rămâne stelist, dar nu există vreo obligație din partea noastră. Eu l-am apreciat foarte mult pe jucătorul Ogăraru”, a declarat Meme Stoica la DigiSport, în cadrul emisiunii Fanatik Show.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER