Kovacs a reușit să marcheze un gol fabulos la doar câteva secunde după ce a fost introdus pe teren, iar Ogăraru așteaptă de la toți cei care rămân pe banca de rezerve să arate aceeași determinare atunci când sunt introduși pe teren. Fostul jucător al Stelei afirmă că partida cu roș-albaștrii va fi abordată la victorie, iar ardelenii vor încerca să se întoarcă din Ghencea cu puncte.
„A fost ca descătușare, ne doream foarte mult această victorie. Astăzi ne-am îndeplinit foarte bine sarcinile, atât titularii cât și rezervele. Îl felicit pe Kovacs pentru gol, le-am spus tututor că atunci când intră pe teren trebuie să dea totul. Golul a venit și într-un moment în care aveam nevoie. Sunt trei puncte bune atât pentru moral, cât și pentru clasament. Avem două săptămâni să pregătim meciul cu Steaua, vom pregăti partida ca pe oricare alta și vom merge la victorie”, a declarat George Ogăraru la LookTV.
Universitatea Cluj a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa Pandurii Târgu Jiu, într-un meci contând pentru etapa a X-a, aceasta fiind prima victorie în Liga I pentru antrenorul ardelenilor, George Ogăraru. Până acum, în cele trei etape în care s-a mai aflat la conducerea ardelenilor, Ogăraru pierduse toate meciurile, 1-2 cu Rapid, 0-2 cu CS Universitatea Craiova și 0-1 cu CFR Cluj. Golurile partidei au fost marcate de Cristocea ’42 și Kovacs ’81.
1-0: Vasilică Cristocea a deschis scorul cu un șut de la șapte metri, poziție centrală, după ce a primit o pasă de pe partea dreaptă.
2-0: Lorant Kovacs a avut un schimb de pase cu Andrei Lungu, a primit mingea în colțul careului de 16 metri și a înscris cu un șut plasat aproape de vinclul din stânga porții lui Stanca.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER