Ogăraru e trist**: „Speram ca la Urziceni să luptăm pentru titlu!”

Partida de la Urziceni a fost ultima în care George Ogăraru a îmbrăcat tricoul Stelei. Fundașului i-a expirat împrumutul și se va întoarce la Ajax Amsterdam, gruparea de care aparține. Ogăraru are însă regrete, după un sezon foarte slab al Stelei. Ar fi vrut ca în ultima etapă, la Urziceni, roș-albaștrii să se lupte pentru un obiectiv mult mai important.

"Îmi este foarte greu să scriu aceste rânduri, mai ales când mă gândesc la faptul că este pentru ultima oară când fac asta din postura de fotbalist al Stelei. Am sperat ca acest ultim meci, de la Urziceni, să se decidă dacă Steaua va fi campioană sau nu, nicidecum dacă vom prinde un loc în Liga Europa. Nu îmi pot scoate din inimă regretul că nu am ajutat mai mult această echipă și nu am putut oferi suporterilor ceea ce își doreau. Sper ca în sezonul viitor Steaua să câștige eventul și astfel să șteargă urmele lăsate de acest eșec. Îi mulțumescu lui Dumnezeu că s-a terminat cu bine, pentru că El le aranjează pe toate, oricât s-at împotrivi G sau Y. Le mulțumesc suporterilor din tot sufletul că au fost alături de mine și le transmit că îi iubesc"
, a scris Ogăraru, pe site-ul său oficial.

 

Publicat: 11 06. 2009, 14:17
Actualizat: 11 06. 2009, 14:31