Ogăraru îl sprijină pe Lăcătuș!**’Nu uitați ce a făcut pentru Steaua!’
Fundașul echipei Steaua, George Ogăraru, a postat, pe propriul său blog, un material în care le cere suporterilor să nu uite ce a făcut antrenorul Marius Lăcătuș pentru gruparea "roș-albastră" și să nu adere la curentul care încearcă să distrugă un mit stelist.
"Sunt sigur că iubiți Steaua, știu cât ați suferit în acest an, cred că vreți, cu toții, să depășim această perioadă și încă, cred că vă iubiți simbolurile… Este un curent acum în mass-media care încearcă să vă distrugă unul din simboluri. Pentru mine este evident că, dacă cineva vrea să distrugă simbolurile Stelei, vrea să distrugă Steaua și să șteargă pe jos cu istoria ei. O mare parte din gloria Stelei i se datorează și lui Lăcătuș. Cel pe care voi l-ați numit «Fiara», pentru ferocitatea prin care a apărat culorile clubului, astăzi este acuzat că stă la Steaua pentru bani. (Vă rog să faceți abstracție de faptul că sunt finul lui și să mă considerați doar un stelist bine informat căruia îi pasă de Steaua)", a spus George Ogăraru.
Ogăraru a explicat că Marius Lăcătuș a ales să antreneze din nou formația Steaua deși avea oferte mai avantajoase din punct de vedere financiar de la o altă grupare. "Acești oameni nu cunosc ce înseamnă pasiunea și nu respectă omul care crede în ea și care simte că poate reuși, omul care luptă până la sfârșit… Pentru ei totul se cumpără, orice are un preț și se poate vinde. Ei nu pot înțelege de ce s-a întors Lăcătuș la echipă, nu pot crede că dragostea lui pentru Steaua este mai mare decât orgoliul și pericolul unei recidive laolaltă. Deși a avut oferte pe bani mai mulți de la o altă echipă, el a ales să vină la Steaua cu gândul la cei care își puneau în el toate speranțele pentru un retur precum cel din sezonul trecut. Oamenii fac lucruri mărețe din dragoste iar ceilalți, care nu au sensibilitatea necesară pentru a aprecia asta, îi critică. Așadar, dragii mei, nu trăiți în lumea celorlalți … fiți buni și haideți să nu lăsăm televizorul să ne șteargă memoria și mai ales istoria", a mai spus Ogăraru.