Olăroiu, cel mai de succes antrenor din „era Becali”!** Va reuși să câștige Cupa României?
Gigi Becali a anunțat astăzi că antrenorul Cosmin Olăroiu va
pregăti echipa în următoarele două săptămâni, până la sfârșitul
actualului sezon, în locul lui Sorin Cîrțu, urmând ca în acte
Gabriel Caramarin să ocupe funcția de principal.
Olăroiu a antrenat prima dată Steaua în 2002, însă a fost înlocuit
cu Victor Pițurcă după numai șapte etape. În al doilea mandat, el a
sosit la Steaua înaintea returului sezonului 2005/2006, în locul
lui Oleg Protasov, câștigând titlul în acel campionat. Totodată, el
a condus Steaua până în semifinalele Cupei UEFA.
Sezonul 2006/2007 a adus Stelei calificarea în Liga Campionilor,
după două tururi preliminare în care a întâlnit ND Gorica și
Standard Liege, iar „roș-albaștrii” au reușit să se claseze pe
locul trei într-o grupă în care a avut ca adversare formațiile
Olympique Lyon, Real Madrid și Dinamo Kiev. Victoria răsunătoare de
la Kiev, scor 4-1, sau remiza de la Lyon, 1-1, au fost punctele de
reper ale unui parcurs ce a permis Stelei să continue în Cupa
UEFA.
Numai că a doua parte a sezonului a adus presiune din ce în ce mai
mare pe Olăroiu, „umbra” lui Hagi, nașul finanțatorului Gigi
Becali, plutind din ce în ce mai apăsător deasupra stadionului din
Bulevardul Ghencea. Mai mult, tehnicianul a intenționat chiar să
părăsească Steaua după ce a fost eliminată din semifinalele Cupei
României de Poli Timișoara, într-un sezon în care șansele la titlu
erau compromise și în care parcursul european a luat sfârșit în
16-imile Cupei UEFA, în fața deținătoarei trofeului, FC
Sevilla.
La 23 iunie 2007, Olăroiu a acceptat o ofertă „de nerefuzat” de la
clubul saudit Al Hilal și a fost înlocuit pe banca Stelei de fostul
internațional și selecționer Gheorghe Hagi, căruia i-a lăsat locul
și în noiembire 2005, la Poli Timișoara.
Ca jucător, Cosmin Olăroiu, născut la 10 iunie 1969, a jucat la
Gloria Buzău (1989-1990), Carpați Nehoiu, MECON București, Girueta
București, FC Național (1992-1995), Universitatea Craiova
(1995-1997), dar și în Coreea de Sud, la Suwon Samsung Bluewings
(1997-1999). În prima ligă din România, a jucat 119 meciuri,
înscriind 10 goluri, iar în Coreea de Sud a evoluat în 108 partide
și a marcat de 18 ori.
Ca antrenor, a mai pregătiti echipele FC Național, Poli Timișoara,
Al Hilal (Arabia Saudită) și Al Sadd (Qatar).
Din actualul sezon al Ligii 1, Steaua mai are de disputat 3 etape
și are doar șanse teoretice de a mai ocupa locul 2. Echipa din
bulevardul Ghencea mai are de disputat returul semifinalei din Cupa
României cu FC Brașov. În tur, scorul a fost egal, 0-0.
„Nu voi antrena Steaua, voi ajuta Steaua. Nu știu dacă
pentru două săptămâni, nici nu știu cât mai este până la finalul
sezonului. Voi ajuta Steaua cum pot”, a declarat Olăroiu
pentru MEDIAFAX.