Old Boys Rapid!** Giuleștenii au căzut fizic în a doua repriză
Euforia Rapidului de după victoria din Ghencea a fost curmată
brusc de FCM Târgu Mureș. Ardelenii au plecat cu un punct din
Giulești, iar Marian Rada a pus semieșecul pe seama pregătirii
fizice a jucătorilor.
Golul lui Grigore din prima repriză părea să-i ducă pe alb-vișinii
spre al treilea succes consecutiv. Florin Dan nu a fost de acord, a
egalat și l-a făcut pe Rada să spună după meci: „După două
deplasări grele s-a văzut că avem probleme fizice, în minutul 60 am
terminat benzina”. Situație aproape evidentă în meciul de sâmbătă
seara, spațiile mari dintre jucătorii Rapidului în repriza a doua
dându-i dreptate „principalului” giuleștean.
În sprijinul declarației lui Rada stă meciul cu Pandurii, decis de
inspirația lui Pancu, dar după o evoluție neconvingătoare pe final,
mai ales că gorjenii au jucat cu un om în minus peste 50 de minute!
Peste toate, Rapid nu a excelat în retur la capitolul „goluri
marcate după minutul 60”, înscriind de doar trei ori și încasând
cinci. Chiar dacă, în momentul de față, Lazăr și compania nu
beneficiază de serviciile unui preparator fizic, acesta plecând
odată cu Șumudică, alb-vișiniii au avut parte de probleme
asemănătoare și în trecut. Meciurile cu Universitatea Craiova și cu
Victoria Brănești sunt cele mai bune exemple, când ocaziile nu au
mai existat după minutul 60!
Lazăr
a fost aplaudat!
Victoria din Ghencea a liniștit apele în Giulești. Dacă la meciul
de la Turnu Severin, cu Pandurii, l-au înjurat pe toată durata
jocului, fanii rapidiști au revenit la sentimente mai bune vizavi
de fostul căpitan. La partida cu Târgu Mureș, Costin Lazăr a fost
aplaudat la fiecare intervenție reușită și chiar i s-a scandat
numele la începutul reprizei secunde!
„Sunt
neplătit de cinci luni”
Marius Șumudică îi cere lui George Copos să-i dea banii, așa cum
i-a promis în momentul în care a fost de acord să-și rezilieze
contractul. „Am semnat o hârtie prin care acceptam amânarea aceste
plăți, pentru că era vorba despre Rapid. Sunt neplătit de cinci
luni, tot încerc de câteva zile să îmi iau banii, dar mă amână de
fiecare dată!”, a declarat Șumudică.
Rapidul în retur,
după minutul 60
Etapa 20: Oțelul – Rapid 1-0 (Pena ’68)
Etapa 22: Gloria – Rapid 3-2 (Cavalli ’66, Băjenaru ’78 – pen. /
Herea ’71)
Etapa 27: Rapid – Poli Timișoara 3-2 (Alexa ’85)
Etapa 30: Pandurii – Rapid 0-1 (Pancu ’85)
Etapa 31: Steaua – Rapid 0-1 (Pancu ’70)
Etapa 32: Rapid – FCM Tg. Mureș 1-1 (Fl. Dan ’84)