Oli: „M-aș întoarce în România pentru un proiect serios”** Ce spune de revenirea lui Dică la Steaua
Victor Pițurcă a dezvăluit cu două zile în urmă că au existat
negocieri între Becali și Olăroiu, dar că patronul Stelei a fost
refuzat. Cosmin Olăroiu spune că nu s-a pus niciodată serios
problema revenirii lui în România, dar că nu ar spune nu în cazul
unui proiect serios.
„Niciodată nu s-a pus problema revenirii mele în mod evident, ci
doar teoretic”, a declarat Oli pentru Adevărul.
„La condiții de lucru relativ egale, voi alege mereu un
proiect mai bun. Un proiect interesant m-ar putea convinge să revin
în România”
„Dică
face parte dintr-o specie rară de jucători”
„Dică are capacitatea de a apărea la finalizare și de a
înscrie și noi ne foloseam foarte mult de chestia asta. El nu este
un vârf fiindcă n-are calitățile necesare, este un al doilea vârf,
cel care joacă în spatele atacantului. Iar calitatea lui cea mai
mare este că are un simț deosebit al spațiului și al golului! Știe
să apară în momentele decisive în locurile potrivite. Asta e o
specie rară de jucători. Cu greu găsești fotbaliști care să aibă
aceste calități fiindcă lucrul ăsta nu-l poți antrena”, a
mai spus Olăroiu.