Olteanul era moldovean!** Povestea singurului fan al Craiovei prezent la Vaslui!

Craiova a fost susținută luni, la meciul de la Vaslui,
de un singur suporter. La finalul partidei, câștigată de Știința cu
1-0, toți jucătorii, dar și o parte a staffului tehnic au mers să
sărbătorească succesul cu singurul fan al lor prezent la
meci.

Suporterul Craiovei se numește Costi Bordeeanu, are 23 de ani și
este chiar din județul Vaslui. Cu toate acestea, nu ține cu echipa
lui Marius Lăcătuș, FC Vaslui. „Țin cu Craiova de la șapte ani,
datorită bunicului meu din Iași, un iubitor înfocat al
Universității”, povestește mândru tânărul.

Student la Psihilogie, în Iași, Costi a avut surpriza ca luni să
constate că este singurul susținător al echipei oaspete. „Nu m-am
așteptat să fiu singur… Chiar făceau jandarmii mișto de mine,
strigau să nu rup scaune și să nu arunc petarde. Apoi mi‑au cerut
fularul, au zis că au un coleg mort după Universitatea. L-am dat,
ce să fac? Oricum, mai am două”, a declarat ieri Costi pentru
ProSport.

„Un
singur suporter, dar bun”

Pentru el, finalul de meci a devenit o amintire de neuitat. „Când
i-am văzut pe toți că vin la mine și se urcă pe gard, nu mi-a venit
să cred că este adevărat. Parcă era un vis din care nu voiam să mă
trezesc. Merlier, Firțulescu, Bușu, chiar mi-au strigat: «Numai
datorită ție am câștigat. Ai fost unu, dar bun!». Am avut emoții
mari. Practic, echipa aproape că a făcut plecăciune în fața mea. Am
fost în culmea fericirii”, a spus Costi.

„Cel mai tare meci la care am fost este Craiova – Dinamo,
scor 2-0, de anul trecut. Am bătut peste 500 de kilometri, dar a
meritat „

Costi Bordeeanu, fan U Craiova

Publicat: 20 04. 2010, 23:21
Actualizat: 20 04. 2010, 23:23