Oltenii au încredere în forțele lor:** „Îi lăsăm pe steliști să creadă că le va fi ușor la Craiova”
Mijlocașul echipei Universitatea Craiova, Olivian Surugiu,
revenit în pauza competițională după împrumutul la Gaz Metan CFR
Craiova, își dorește să debuteze într-un meci oficial pentru
formația antrenată de Nicolo Napoli și să fie păstrat în lotul
pentru returul Ligii I.
„Pentru mine este primul cantonament cu echipa mare a
Universității, sunt bucuros că mă aflu aici și sper să demonstrez
că am valoare pentru a ramâne în lot. Joc pe ambele părți, nu
contează, însă domnul Napoli va decide și voi face ceea ce îmi cere
antrenorul. Aștept să debutez la echipa mare și sper să demonstrez
că merit să rămân”, a spus Surugiu.
El este încrezător în proiectul lui Nicolo Napoli, care se
bazează mai mult pe jucătorii tineri. „Mă înțeleg foarte
bine cu toți colegii din lot, atmosfera din cadrul echipei este una
foarte bună. Totul merge foarte bine, în ciuda a ceea ce se scrie
și ce se aude prin presă. Suntem foarte mulți jucători tineri.
Multe echipe de valoare din Occident au tineri în lot și îmi doresc
ca și noi să arătăm că Universitatea se poate baza pe noi în
viitor”, a mai spus mijlocașul de 20 de ani.
Fundașul echipei Universitatea Craiova, Alin Buleică, a
menționat că în primul meci oficial al anului, cu Steaua, jucătorii
„roș-albaștri” se vor înșela dacă vor crede că au un meci ușor.
„Începem meciurile oficiale cu Steaua, sperăm să începem cu
dreptul și să obținem un rezultat bun. Îi lăsăm să creadă că le va
fi ușor la Craiova, dar noi sperăm să îi învingem. Vor fi schimbări
în echipa noastră, antrenorul se bazează pe tineri și sperăm să
ajungem cât mai mulți în primul unsprezece. Deocamdată suntem la
retrogradare, sperăm să începem cu dreptul, să urcăm în clasament
și să nu avem probleme la final”, a precizat Buleică.