Oltenii au revenit din Austria! „Băieții au fost admirabili”
Lotul Universității Craiova a revenit din cantonamentul din
Austria. Delegația Științei a sosit în Bănie cu avionul, aeronava
aterizând în jurul orei 17, pe aeroportul din Craiova.
Atât președintele Gheorghiță Geolgău, cât și antrenorul Aurică
Țicleanu, s-au declarat mulțumiți de modul cum a decurs perioada de
pregătire, singurul regret al oltenilor fiind acela că două din
cele cinci jocuri amicale au fost anulate.
„Din punct de vedere al pregătirii fizice, băieții au
răspuns excelent. Din păcate nu s-au putut disputa două meciuri de
pregătire, dar asta s-a întâmplat din motive independente de
noi„, a spus Geolgău.
La rândul său, Aurică Țicleanu și-a felicitat elevii pentru
modul cum s-au pregătit în Austria: „băieții au fost
admirabili, nu am avut niciun fel de problemă. Din punct de vedere
fizic stăm bine, dar din păcate au fost prea puține meciuri și asta
nu e bine. Au fost anulate două amicale cu două echipe bune, ne-ar
fi fost utile acele jocuri„. Oltenii vor relua la mijlocul
săptămânii pregătirea pe plan local, urmând ca sâmbătă să dispute
ultimul amical înainte de startul sezonului, cu Gaz Metan CFR
Craiova.