Oltenii au uitat de când nu au mai pierdut un meci în Liga 1, dar nu se gândesc la cupele europene: „Obiectivul a fost salvarea de la retrogradare”
CS U Craiova s-a impus și pe terenul celor de la Oțelul Galați și a ajuns astfel la 18 partide fără înfrângere în campionat. Chiar dacă echipa se află pe locul patru în clasament, Sorin Cârțu nu se gândește la o eventuală participare în cupele europene.
Antrenorul oltenilor spune că obiectivul echipei a fost salvarea de la retrogradare, iar la o participare în Europa se va gândi abia după ce va acumula cel puțin 51 de puncte.
„Obiectivul a fost scăparea de retrogradare. Ne gândim la cupe europene când vom face 51 de puncte. Urmează meciul cu U Cluj și de obicei avem probleme când jucăm pe teren propriu. În ultimele partide am făcut doar meciuri nule pe terenul nostru”, a declarat Sorin Cârțu la finalul meciului.
CS Universitatea Craiova a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa Oțelul Galați, în etapa a XXIV-a a Ligii I.
Unicul gol al meciului a fost marcat de Thaer Bawab, în minutul 58, cu un șut de la 12 metri.