Oltenii îşi sărbătoresc azi „talismanele”. „Cic” şi „Goljic”, consideraţi esenţiali în lupta pentru titlu

Oltenii îşi sărbătoresc azi „talismanele”. „Cic” şi „Goljic”, consideraţi esenţiali în lupta pentru titlu
  • Publicat:
  • Actualizat:

De Elvir Koljic şi Alex Cicâldău se leagă în cea mai mare parte speranţele suporterilor olteni pentru ca titlul să revină în Bănie după 29 de ani.

Cei doi au fost sărbătoriţi astăzi, la jumătatea săptămânii derby-ului cu FCSB, „Cic” împlinind 23 de ani, iar „Goljic”, 25 de ani. Ambii au fost felicitaţi înaintea antrenamentului de astăzi, primind un tort „comun”, cu stema Ştiinţei şi numele ambilor. Cei sunt, alături de Mihăilă, principalele „produse de export” ale lui Mihai Rotaru, deşi evident că în această perioadă, în care Craiova poate face istorie, nimeni nu recunoaşte că se gândeşte la partea materială. Ambii mai au doi ani de contract cu Universitatea Craiova, dar sunt şanse destul de reduse să-şi ducă la capăt acordurile, existând deja oferte tentante pentru cei doi.

Cicâldău, cel mai bun sezon al carierei

Titular în toate meciurile de anul trecut de la Euro U21, Alexandru Cicâldău parcurge cel mai bun sezon din carieră, pe care, paradoxal, l-a început ezitant, afectat de lipsa unei vacanţe după turneul final din Italia şi San Marino, dar şi de ratarea unui transfer „afară”, deşi nu a dus lipsă de oferte. Cicâldău avea să devină cel mai important jucător al echipei din Bănie, marcând 14 goluri şi oferind 8 pase decisive în 37 de meciuri jucate în toate competiţiile în stagiunea actuală. Cicâldău a înscris golurile care practic au urcat Craiova pe prima poziţie în Liga I, cel de 3-2 la Cluj, şi cel de 2-1 la Mediaş, după ce, în precedentele jocuri, cu Astra şi Botoşani, îşi trecuse în cont două assist-uri.

Decarul oltenilor prinde podiumul şi în clasamentul golgheterilor, fiind clasat după Alibec şi Iancu (ambii cu 14 goluri) şi la egalitate cu Florinel Coman. În primul sezon în Bănie, Cicâldău a marcat 5 goluri, iar pentru Viitorul avea o singură reuşită, tocmai într-un meci pe „Ion Oblemenco”, împotriva actualei sale formaţii. Cicâldău este printre puţinii jucători din lotul Universităţii Craiova care se poate mândri cu o medalie de campion, cu Viitorul, acum 3 ani, ceilalţi alb-albaştri campioni fiind: Florin Gardoş (cu FCSB), Alex Măţel (cu Dinamo Zagreb) şi Uros Cosic (cu AEK Atena).

Koljic, revenire în forţă după 2 accidentări grave

Bosniacul Elvir Koljic a lipsit foarte mult Universităţii Craiova în ultimul an şi jumătate, în care a suferit două accidentări grave. Atacantul născut la în Spania, la Valladolid, a marcat de 4 ori în cele 4 meciuri de la reluarea campionatului, doar în ultimul meci, la Mediaş ieşind de pe teren fără gol, dar cu 3 mari ocazii ratate. Productivitatea bosniacului este însă de invidiat. În 36 de meciuri pentru Universitatea, Elvir Koljic a marcat 20 de goluri şi a oferit 5 pase decisive, fiind un jucător esenţial pentru strategia de joc a oltenilor. Koljic a prins numai 15 meciuri în acest sezon în toate competiţiile, marcând 6 goluri. Fanii olteni sunt conştienţi că dacă bosniacul nu ar fi suferit acele accidentări, el ar fi jucat în acest moment într-un campionat puternic al Europei, clasa sa fiind indiscutabilă.

Ne bucurăm că am câștigat toate cele patru meciuri de până acum, de la reluare, am arătat o formă destul de bună. Avem în continuare alte 4 jocuri foarte grele. Trebuie să ne concentrăm asupra primei partide, cu FCSB, apoi vom vedea. Va fi un joc ca oricare altul, jucăm acasă și trebuie să luăm cele trei puncte. Noi suntem la mâna noastră în lupta pentru titlu, la fel ca şi CFR – Alex Cicâldău

  • 14 goluri a marcat Cicâldău în acest sezon în toate competiţiile
  • 4 goluri în 4 meciuri are Koljic de la reluarea campionatului
  • 4 milioane de euro este cota lui Cicâldău pe transfermarkt

 

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Călin Georgescu a fost EXCLUS: Mă întreb atunci de ce am făcut aceste alegeri
Călin Georgescu a fost EXCLUS: Mă întreb atunci de ce am făcut aceste alegeri
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis.
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis. "M-a chemat pentru a-mi oferi postul de prim-ministru al României"
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a găsit-o
Iubire cu parfum de lavandă, rezumat episoade 38, 39 și 40, 20 decembrie 2024. Anda, bulversată! Soțul ei, Albert, a…
×